Antena Căutare

FOTO: A mâncat în fiecare zi bacon, timp de peste 50 ani şi a ajuns celebră în toată lumea! Cum arată cea mai bătrână femeie din lume

Un aliment pe care nu ar trebui să-l consumi frecvent este, conform specialiştilor în nutriţie, bacon-ul, însă pentru Susannah Mushatt Jones, o femeie din Alabama, Statele Unite ale Americii, s-a dovedit a fi o adevărată comoară.

Un aliment pe care nu ar trebui să-l consumi frecvent este, conform specialiştilor în nutriţie, bacon-ul, însă pentru Susannah Mushatt Jones, o femeie din Alabama, Statele Unite ale Americii, s-a dovedit a fi o adevărată comoară.

Susannah are 116 ani, este cea mai bătrână femeie din lume şi susţine că secretul longevităţii sale este bacon-ul, căci a mâncat în fiecare zi, cel puţin o felie.

Articolul continuă după reclamă

În timp ce unii medici susţin că acest aliment este dăunător pentru organism, pentru această femeie a fost un ingredient minune, care i-a oferit doza zilnică de energie.

Mai mult de atât, ea a reuşit să se menţină în formă atâta timp având o dietă echilibrată, bazată pe fructe şi legume.

FOTO: I-a fost smuls capul din gât, dar medicii au reuşit să-l salveze! Un copil de 16 luni îşi revine miraculos după ce... Creștinii din lumea întreagă sunt stupefiați! Facerea lumii a fost demonstrată științific!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a fost rasă în cap cu forța de cumnata ei. Motivul pentru care propria familie a supus-o la o asemenea umilință
O româncă a fost rasă în cap cu forța de cumnata ei. Motivul pentru care propria familie a supus-o la o asemenea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Îți mai aduci aminte de Mariana Buică, femeia care cântărea 240 kilograme la 25 de ani? Transformarea uimitoare prin care a trecut
Îți mai aduci aminte de Mariana Buică, femeia care cântărea 240 kilograme la 25 de ani? Transformarea uimitoare...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x