Antena Căutare

Horoscopul de vacanta, prezentat de Camelia Patrascanu

Intram in „vacanta familistilor". Luna august se deruleaza intr-un context astral destul de calm, odihnitor si familial care marcheaza inceputul unui pasaj de un an de zile in care punem accentul pe familie si confort. Asa ca nu ne putem abate de la trendul astral chiar daca suntem in vacanta si vrem sa ne facem putin de cap. Nu putem!

Planetele comploteaza pentru a petrece cat mai mult timp in mijlocul familiei noastre. Tendinta spre aventura sau gandul unor distractii scurte extraconjugale este descurajat din start de astre. In schimb, suntem recompensati prin armonie in casa si prosperitate familiala.

Putem profita de august pentru a ne rezolva problemele patrimoniale si relationale. Poate n-o sa ne intelegem brusc cu toata lumea, dar macar nu mai pierdem inutile in razboaie urate. Multi dintre noi pot conta pe familie in rezolvarea multor probleme. Iar acum este timpul pentru a aduce aminte unor rude ca existam. Si altii ne vor aduce aminte noua.

Venus sta in Fecioara pana la mijlocul lui august, facandu-ne organizati si harnici. Prima parte a vacantei sta sub semnul odihnei/sanatatii si nu al distractiei.

Dupa 16 august, Venus se muta in relationista Balanta. Ne concentram atentia pe partener si relatie manifestand mai multa disponibilitate de a face pe plac iubitului/iubitei.

Aceasta vacanta ne imbie sa ne reglam relatiile cu familia, sa restabilim armonia conjugala, sa aplanam conflictele, sa ne ingrijim de casa si sanatate si sa acceptam sa mai facem si pe placul celuilalt, dar punand in centrul atentiei familia.

BERBECII sunt practici si nu renunta la respponssabilitati.

TAURII au parte de distractie in limita sanatatii lor.

GEMENII se intalnesc cu multe rude si cunostinte.

RACII calatoresc cu harta in mana si cu telefonul la ureche.

LEII sunt economi si prefera odihna in izolare.

FECIOARELE accepta programul facut de altii.

BALANTELE fac eforturi pentru o vacanta pe placul lor.

SCORPIONII accepta sugestii doar pana pe 16 august.

SAGETATORII mizeaza pe invitatii si chilipiruri.

CAPRICORNII sunt luati pe sus de partener si trebuie sa accepte.

VARSATORII se distreaza in functe de economii si sanatate.

PESTII fac calatorii care le pot schimba destinul.

VIDEO! Primul cadou al micului print: un... crocodil... VIDEO! Un delfin din Florida este fascinat de gimnastica...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Mișcările simple ale mâinilor care ar putea dezvălui primele semne ale declinului cognitiv. Ce spun specialiștii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut superstiția în România
Marți 13 VS vineri 13: care e considerată cea mai ghinionistă zi, de fapt. Puțini știu cum a apărut...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x