„Am fost dusă la Auschwitz în ziua nunții mele! Totul mirosea a carne arsă”. Iby se pregătea să fie mireasă când naziștii au luat-o pe sus! Povestea ei, tulburătoare!  

Ne întoarcem în timp, până în anul 1944. Ibolya Knill are 19 ani și poată o pereche de sandale înalte și roșii, când naziștii o înconjoară, în timpul unor raiduri în casele evreilor din Ungaria.

Peste o săptămână, Ibolya trebuie să se căsătorească. În buzunarul de la rochia ei de vară are verighetele pe care tocmai le-a luat de la gravat, cu data nunții: 12 iunie 1944. Această dată avea să reprezinte cu totul altceva.

Sosește dimineața zilei de 12 iunie 1944, iar Ibolya, căreia i se spune Iby, își poartă și acum sandalele roșii cu toc și aceeași rochie, acum murdară. Este înghesuită „ca o vită” într-un vagon ce are destinația Auschwitz, în Polonia ocuaptă de naziști. Nu are fluturi în stomac, așa cum ar fi trebuit să aibă. Locul lor a fost luat de teamă.

Iby nu are cum să ajungă la logodnicul ei, Gaspar. Cu gărzile nu se poate înțelege deloc. „M-am dus și le-am spus că astăzi ar fi trebuit să fie ziua nunții mele. Ei au spus că nu le pasă. Nu am mai vorbit cu Gaspar niciodată”, povestește ea.

„În vagon, eu și câțiva oameni am decis să ne purtăm de grijă unii altora. Am decis și să nu vorbim despre trecut, nici despre familii sau prieteni. Așa am reușit noi să facem față. Nu le-am spus c ear fi trebuit să mi se întâmple mie în acea zi”, își mai amintește Iby.

Luni s-au împlinit 75 de ani de la aliberarea deținuților de la Auschwitz de către trupele sovietice. Iby, acum în vârstă de 96 de ani, vorbește cu luciditate despre cum i s-a schimbat viața în acea zi.

Ce a făcut familia ei ca să o scape de naziști, dar în zadar

Originară din Bratislava, Iby avea o mamă evreică. După ce au venit naziștii, ea a fost dusă în Ungaria, unde a locuit alături de familia tatălui ei, cu documente false ce arătau că ea nu este evreică.

Însă, în martie 1944, naziștii au intrat și în Ingaria. Iby se afla în casa unui prieten evreu. Într-un raid al naziștilor, a fost prinsă acolo, fără documentele false asupra ei. A fost arestată și interogată despre implicarea ei în rezistență. Iby se temea și să fie prinsă că este immigrant ilegal.

Și-a spus toate ofurile unui bărbat pe care abia îl cunoscuse, Gaspar. El a cerut-o în căsătorie, în speranța că ea va fi în siguranță, după ce va primi astfel cetățenie ungară.

„Ne știam doar de câteva zile, dar cred că el s-a îndrăgostit de mine. În acea situație, asta era suficient. Mi-a dat bani să cumpăr verighetele și să le duc să fie gravate”, a mai povestit Iby, care a rămas și fără Gaspar, și fără verighete, precum și fără cerceii pe care îi purta, după ce a fost prinsă de naziști.

A simțit furie când a ajuns la Auschwitz și a făcut un gest incredibil! Mengele a râs!

După o călătorie de cinci zile în condiții inhumane, Iby a ajuns la Auschwitz, epuizată și terifiată. Însă, când a pășit pe pământ, nu a mai simțit teamă, ci furie. Și-a luat de mână prietenii și a început să urlke imnul Ungariei, făcând întregul ei grup de amici să cânte alături de ea, în timp ce se îndreptau către Îngerul Morții, doctorul Josef Mengele. El decidea cine să fie trimis direct la gazare.

Gestul ei ce a demonstrat curaj a protejat-o pe ea și pe grupul ei de prieteni. „Nu am crezut că mai aveam ceva de pierdut și ni s-a spus să arătăm plini de viață, dacă vremsă trăim. Mengele a râs. Ne-a găsit amuzanți. Îmi amintesc de el – cu doi câini și două femei în uniform în spatele lui. Ne-a făcut semn să intrăm pe poarta lagărului. Eram atât de furioasă! Și acea furie a rămas cu mine. M-a ajutat să supraviețuiesc”, a mai povestit ea.

După ce a trecut de „selecția” lui Mengele, Ibolya Knill a ajuns într-o „încăpere uriașă”, unde a fost dezbrăcată,

„M-au dezbrăcat de tot ce aveam pe mine. Am rămas doar în sandale – dețșinuții își păstrau încălțămintea. Arătau toți ca niște nebuni. Alți deținuți, în pijamale cu dungi, au venit și ne-au tuns părul de pe tot corpul. Am fost împinși sub dușuri și îmbrăcați în cârpe”, și-a amintit ea.

Iby nu a fost tatuată cu un număr, deoarece tatuatorul a rămas fără cerneală. Numărul ei a fost 2502 - și-l va amintit pentru tot restul vieții ei.

A fost dusă la Birkenau. „Nu erau copaci, iarbă și nu se auzeau păsări ciripind”, și-a amintit ea.

Iby, care acum trăiește în Leeds, West Yorks, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, nu s-a mai întors niciodată la Auschwitz și nu își dorește să facă acest lucru vreodată. „Mi s-a spus că atmosfera acolo a rămas la fel”, a spus ea.

Femeia și alți deținuți au trăit în doar două încăperi – una în care erau găleți pe post de toilete și alta în care dormeau.

„Singura modalitate în care puteam dormi era să ne așezăm ca lingurele, cu capetele pe șoldurile celuilalt. Trebuia să te chinui mult ca să ajungio la gălețile acele aîn timpul nopții. Apoi, nu mai puteai să revii lalcoul tău. Trebuia să dormi sprijinit de perete”, a mai povestit Iby.

În acele încăperi, deținuții primeau o „supă verde”, servită în găleți, despre care li se spunea că este „mâncare din iarbă”. „Setea era mai chinuitoare decât foamea”, și-a mai amintit Ibolya Knill.

Singura cale prin care ea și alți deținuți puteau ține cont de trecerea timpului era dușul săptămânal în care erau împinși. Dușurile se aflau în același loc unde erau și camerele de gazare. Iby nu putea ști în care dintre camere va fi dusă.

Cel mai rău era mirosul ce învăluia lagărul. „Totul mirosea a carne arsă”, a spus ea, precizând că nu a mai putut merge la un grătar nici până în ziua de astăzi.

Ce s-a întâmplat cu familia ei

Iby nu a avut habar de ce s-a întâmplat cu familia ei, până într-o zi când un prizonier care golea gălețile-toalete i-a spus că mama ei a fost adusă la Auschwitz și că o caută. Nu s-au văzut niciodată în lagăr, dar s-au regăsit după război.

Mai târziu, Iby a aflat că și tatăl ei a fost adus la Auschwitz, dar că a sfârșit într-o cameră de gazare. „A fost dus chiar în ultima dată când au fost folosite acele camere”, a spus ea.

Iby a scăpat din lagăr după „40 de zile și 40 de nopți”. Încă purta tocurile roșii și în că avea același spirit rebel.

Pretinzând că este asistentă medical, Iby a făcut voluntariat la un transport de scalvi către un alt lagăr, în speranța că acolo îi va fi mai bine. Când aștepta să plece, o adolescentă s-a apropiat de ea.

„Avea o soră geamănă. Ea și sora ei și-au văzut părinții duși la gazare, iar Josef Mengele a făcut experimente pee le. Știau că aveau să moară. Ea m-a rugat ca, dacă voi supraviețui, să spun povestea de la Auschwitz. I-am promis că o voi face”, a mai spus Iby.

Iby a fost eliberată de trupele americane, în 1945. Un an mai târziu, în decembrie 1946, s-a căsătorit cu un ofițer britanic, Herbert Knill, de care s-a îndrăgostit după ce s-a oferit să lucreze ca interpret pentru armata britanică. S-a mutat în Regatul Unit în martie 1947. Ea și soțul ei au doi copii și trei nepoți.