Antena Căutare

Interpretări interesante! ALEGE O CULOARE: Ce spune despre tine cromatica pe care le preferi?

Wagner Institute for Color Research, din Santa Barbara, California, cercetează de câteva decenii efectele culorilor asupra psihicului uman, iar rezultatele au fost folosite în toate domeniile de activitate, pentru a ajuta omul să se integreze într-un anumit sistem.

Wagner Institute for Color Research, din Santa Barbara, California, cercetează de câteva decenii efectele culorilor asupra psihicului uman, iar rezultatele au fost folosite în toate domeniile de activitate, pentru a ajuta omul să se integreze într-un anumit sistem, scrie revistafelicia.ro

De pildă, respondenţii la un sondaj privind principalele calităţi după care aleg un produs din raft au spus că dau culorii mai mult de 50% din importanță, în timp ce simţul tactil contează în proporţie de 5,6, iar auzul şi mirosul, mai puţin de 1% fiecare.

Dacă vrem să descifrăm mai multe despre persoanele din jurul nostru, despre potenţialii parteneri de afaceri, alegerile cromatice ne dau informaţii neaşteptate.

ROŞU: inspiră energie, forţă, pasiune, sexualitate. Persoanele care iubesc această culoare au un ego debordant şi sunt raţionale în acelaşi timp.
GALBEN: caracterizează persoanele fericite, pline de viaţă, uneori timide şi sensibile. Sunt persoane de încredere, emană o sănătate fizică şi mentală de invidiat. Galbenul caracterizează şi persoanele geloase, câteodată nesigure pe ele. Ca stări psihice, galbenul influenţează capacitatea de concentrare, mobilizarea, vigilenţa.
PORTOCALIU: este o culoare senzuală şi, fiind apropiată de roşu, dezvăluie persoane calde, care radiază bunătate, persoane cu foarte mult optimism.
ROZ: culoarea tinereţii. Dacă apare frecvent în vestimentaţie, denotă imaturitate, dorinţa de a copilări, de a retrăi bucuria tinereţii. Dezavantajul celor din aceasta categorie este că sunt lipsiţi de puterea de decizie şi sunt obsedaţi de propria persoană.
ALB: este perceput ca expresie a purităţii, curăţeniei şi limpezimii. Persoanele care se înconjoară de mult alb au intenţii bune, sunt darnice, inocente şi, de obicei, adeptele stilului de viaţă simplu. Nu le plac complicaţiile, nu se implică în scandaluri şi ies de cele mai multe ori din fiecare confruntare cu fruntea sus. Caracteristicile acestor persoane sunt diplomaţia şi forța de caracter. Dacă este folosit în decorarea biroului, albul pur şi intens face pupilele să se contracte, de aceea este considerat obositor.
NEGRU: reprezintă misterul, necunoscutul şi, câteodată, nevoia de singurătate.Persoanele care iubesc această culoare sunt greu de abordat, dar foarte devotate şi, în acelaşi timp, conservatoare. Specialiştii descurajează folosirea acestei nonculori în mediul de lucru sau acasă: reduce activitatea mentală şi pe cea metabolică, inducând stări depresive, de nelinişte, de disperare. Fiziologic, reduce mult activităţile vitale, scade pulsul, minimalizează capacitatea de răspuns la stimulii din mediul ambiant.
GRI: simbolizează neutralitate şi sofisticare, la fel de autoritar ca şi negrul. Dar un angajator ar trebui să ştie că, în plan psihologic, cei care preferă griul nutresc în subconştient dorinţa de a se delimita, de a nu se implica, de a rămâne izolaţi de orice influenţă.
MARO: comunică echilibru şi credibilitate. Denotă o persoană hotărâtă, prietenoasă, cu picioarele pe pământ.
ALBASTRU: este o culoare calmantă şi clară. Aceasta este culoarea luptătorilor, a persoanelor care vor să se per¬fecţioneze într-un domeniu de activitate. Adesea, sunt firi introvertite, care se dedică muncii, în special domeniilor de cercetare. Paradoxal, abuzul de albastru în decorarea interioarelor poate provoca depresie.
VERDE: are un tonus excepţional. Persoanele care preferă verdele sunt prietenoase, perfecţioniste şi autoritare.
VIOLET: este asociat cu fantezia, creativitatea. Reprezintă regalitatea sau o lume plină de romantism. Respingerea violetului semnifică teamă de angajare, ezitare.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Incredibi! Un scut invizibil înconjoară planeta. Cercetătorii nu au încă nicio explicaţie

Forma degetelor scoate la iveală lucruri nebănuite despre personalitatea ta! Tu din ce categorie faci parte?... Au găsit o cutie veche de lemn în casa bunicului, dar înăuntru au descoperit ceva COLOSAL! „Nu îmi vine să cred ce SECRE...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Momentul în care un jeep plonjează într-o râpă, în mijlocul pădurii. Manevra extrem de periculoasă, făcută intenționat | VIDEO
Momentul în care un jeep plonjează într-o râpă, în mijlocul pădurii. Manevra extrem de periculoasă, făcută...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu doar 20 de zile înainte de nuntă, o tânără a ajuns la spital. Ce a pățit și cum arată rănile de pe corpul ei
Cu doar 20 de zile înainte de nuntă, o tânără a ajuns la spital. Ce a pățit și cum arată rănile de pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x