La un pas de TRAGEDIE, din cauza unui şmecher de bani gata! Scrisoarea emoţionantă a unei fete care a văzut moartea cu ochii

• Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!

Zilele trecute, Ionela Samoilă a fost la un pas să-şi piardă viaţa. Din cauza inconştienţei unui bărbat cu bolid de lux, era cât pe ce să... nu mai fie.

Accidentul a marcat-o profund, şi-a adunat gândurile şi le-a aşternut pe hârtie. Povestea sună cam aşa:

"Socant sau nu prea? M-a izbit masina pe trecerea de pietoni si am trait ca sa va povestesc"

"Cat am lucrat in presa am scris stiri despre tot felul de crime si accidente oribile. Alegeam titluri "socante" si "teribile", scriam cu usurinta despre asa ceva. Acum, la cateva luni dupa ce m-am lasat de presa, am ajuns sa fiu eu personajul unei astfel de stiri. Eu si Ruxandra, actuala colega, "cele doua tinere lovite pe trecerea de pietoni de un smecher cu bolid de lux", am ajuns la spital cu rani usoare.

Nu m-am aflat de multe ori in pericol de moarte. Nu vreau sa ma gandesc ce ar fi fost daca cel care a dat peste noi pe trecerea de pietoni avea o viteza cu cativa kilometri pe ora mai mare, daca izbitura pe care eu am luat-o de asfalt era in cap si nu in (ma scuzati!) fund, asa cum a fost, daca eram cu cativa centimetri mai in fata, habar n-am...

NEPUTINTA SI TEAMA

Nu pot sa descriu neputinta pe care am avut-o cand, aflata deja dincolo de jumatatea trecerii de pietoni, am vazut demarand spre mine bordul negru, lucios si inalt al masinii care m-a lovit. Nu stiu daca au fost secunde sau sferturi de secunda, dar nu am avut cum sa reactionez. Am incercat sa fac un pas in spate, insa era tarziu. Ruxandra, care ma insotea, a incercat sa faca pasul "salvator" in fata, dar nici ei nu i-a fost de prea mult folos. In ea s-a oprit masina cu totul, pe mine m-a aruncat intr-o parte.

Nu am simtit nicio durere atunci, nu am fost inconstienta nicio clipa, dar spaima pe care am suferit-o ma facea sa ma gandesc numai la faptul ca am fost sau ca inca eram la doar cateva secunde sau cativa centimetri de ceea ce ar fi putut sa insemne sfarsit. Sa nu mai simt nimic, sa nu ma mai bucur de nimic, sa nu mai pot sa mai visez la toate chestiile faine care ma asteapta si sa nu imi mai pot aminti nimic din tot ce am trait intens si misto pana acum.

DRUMUL SPRE SPITAL

In drumul spre spital, in timp ce imi rasuna in cap sirena ambulantei, ma uitam la cei doi barbati (unul de la ISU si unul de la Smurd) care aveau grija de mine si ii vedeam extrem de relaxati, calmi. Eu eram, cel mai probabil, unul dintre cele mai soft cazuri pe care le-au intalnit, chiar daca pentru mine a fost socant ca mi-au pus gulerul acela cervical si ca m-au imobilizat ca sa nu patesc nimic la coloana.

Brancardierii de la Floreasca, unde am ajuns in mai putin de 15 minute, erau bucurosi ca sunt mica si ca nu au nimic greu de carat. "La de-astia de 100 de kile nu va bagati, nu-i asa?", le-a zis cel de la ISU. Pe coridoarele spitalului isi aplecau privirea catre mine tot felul de capete curioase. "Saracuta", am auzit rostindu-se. O doctorita cu dreaduri in cap si cu un zambet larg a venit la mine si a inceput sa-mi maseze mijlocul si sa ma intrebe ce ma doare. Ea le-a spus brancardierilor sa ma duca la ortopedie.

La ortopedie erau doi medici mai in varsta, o asistenta despre care as fi putut baga mana in foc ca mai are un an pana la pensionare si un resident sau asistent tanar. Dupa ce mi-au facut radiografii, unul dintre medici a venit sa ma imi faca ultimele "verificari". Mi-am asumat ca nu vreau sa raman internata, am dat cu semnatura, mi-am luat tratamentul si poseta si am intins-o cu taxiul pana acasa, unde au inceput durerile.

Am spus deja, in urma impactului nu am simtit durere, ci doar o amorteala. Si multa teama. Da, mi-e teama de putine lucruri pe lumea asta, iar unul dintre ele este acela ca as putea sa mor prea devreme.”