Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia. La căpătâiul regelui a stat până în ultima clipă fiica sa, principesa Maria.
Toți românii deplâng moartea morahului, printre care şi nume importante ale României. Unul dintre cele mai emoţionante mesaje a fost cel transmis de filosoful Mihai Sora.
"Decât să pronunț cuvinte, aș prefera să păstrez câteva clipe de reculegere.
Regele Mihai nu a fost, pentru mine, «doar» un Rege; a fost un suflet apropiat, de când eram copil mic: așa l-am simțit, așa am ținut la el, așa l-am iubit.
O ființă care și-a păstrat inocența de-a lungul întregii vieți, – a unei vieți lungi...
Este un suflet curat care ne părăsește; sau poate nu ne părăsește; poate stă, prin preajma noastră, și – de-acolo de unde este – ne ocrotește, într-un fel.
Cu toată modestia care-i era, ca să spunem așa, consubstanțială, avea măreția maiestății: simple, zâmbitoare, calde. Dumnezeu să-l aibă în paza Lui!", a scris filosoful pe pagina personală de Facebook.