Antena Căutare

„Omenirea nu a mai văzut așa ceva”. NASA a publicat o imagine uluitoare de pe o planetă pitică – Foto

NASA a publicat o imagine uluitoare de pe o planetă pitică, oamenii de știință precizând că „omenirea nu a mai văzut așa ceva”.

NASA a publicat o imagine uluitoare de pe o planetă pitică, oamenii de știință precizând că „omenirea nu a mai văzut așa ceva”.

Potrivit NASA, în imaginea surprinsă pe planeta pitică Ceres apare Ahuna Mons - cel mai mare munte de pe cel mai mare asteroid cunoscut din sistemul nostru solar.

„Omenirea nu a mai văzut niciodată așa ceva”, au precizat savanții de la NASA.

În privința formării acestui munte, specialiștii de la NASA au o teorie, bazată pe numeroase măsurători gravitaționale – un balon de noroi s-a ridicat din adâncul planetei pitice Ceres și a împins în suprafața înghețată a acesteia, într-un punct slab, bogat în sare, după care a înghețat.

Articolul continuă după reclamă

Ceres se află pe cureaua principală de asteroizi dintre plantele Marte și Jupiter.

De la descoperirea planetei pitice Ceres, oamenii de știință s-au gândit la posibilitatea ca aceasta să poată găzdui viață.

În anul 2018, după analizarea unor date culese de o navă spațială trimisă de NASA pe planeta pitică Ceres, oamenii de știință au constatat că la suprafața acesteia există material organic cu mai mulți compuși pe bază de carbon decât estimaseră inițial.

Deși acest lucru nu înseamnă că există viață pe planeta pitică Ceres, această descoperire adaugă indicii cu privire la posibilitatea ca aceasta să fie locuibilă.

Potrivit cercetătorilor, existența materialului organic pe Ceres se poate explica în două moduri – fie acesta a fost produs pe planeta pitică și apoi a ajuns la suprafață, fie a ajuns pe aceasta în urma impactului cu o cometă.

A pus bănuț peste bănuț și a reușit să construiască o piramidă demnă de Cartea Recordurilor: „Așa mi-am petrecut doi ani... Copiii lui Michael Jackson poartă rămăşiţele fostului star pop în bijuterii speciale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A crescut la sat și toată viața și-a dorit să ajungă la oraș. Acum a luat decizia neașteptată: „În sfârșit, acasă”
A crescut la sat și toată viața și-a dorit să ajungă la oraș. Acum a luat decizia neașteptată: „În...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Elon Musk a câștigat 65 de miliarde de dolari într-o singură zi. La cât a ajuns averea celui mai bogat om din lume
Elon Musk a câștigat 65 de miliarde de dolari într-o singură zi. La cât a ajuns averea celui mai bogat om din lume
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x