”Carusel” apare pe lume în Statele Unite, pe la 1945, născută în perioada de aur a music-hall-ului. Liderul formației ”Gerry and the Pacemakers” vine cu ea în vestiarul celor de la FC Liverpool. O cântă la costum. Bill Shankly, imensul manager, vrea să-l bată, la început. Apoi își dă seama că a auzit o minune. Așa apare ”Never walk alone”, cel mai frumos imn din toate timpurile
”Sir, melodia e compusă în 1945, de Rodgers și Hammerstein, absolvenți de Broadway în perioada de aur a music-hall-ului. Băieți cu ștaif. Să vă zic două vorbe despre intrigă. Deci <<Carusel>> - așa îi zice piesei - e interpretată de Netty, verișoara lui Julie, personajul principal feminin. Billy Bigelow, bărba'su, s-a sinucis în urma unui jaf armat eșuat. Asta se petrece, pentru prima oară, în actul al doilea, mă înțelegeți? Pe final, reapare. Louise, fiica Juliei, termină liceul și, din ceruri, Billy coboară cântând frumusețea asta. E clar totul până aici?”
Bill Shankly, uriașul antrenor al celor de la FC Liverpool, nu știe ce să credă. E luat la mișto cumva? ”Mă, vă bateți joc de mine? Jur, dacă soția nu era topită după tine, îți luai un șut în cur instant!” E vara lui 1963. ”Cormoranii” n-au mai luat titlul din '47, el trebuia să formeze până ieri dimineața un dream-team, are cam un infinit, un infinit și jumătate de probleme pe cap și ăștia trei țâcniți vin în vestiar să cânte o melodie? Pe bune?
Care ”trei țâcniți”? Nu era numai unul?
Atunci, în 1963, Roger Hunt și Tommy Smith, jucători fabuloși, se găsesc cu Gerry Marsden. Băiatul are o formație, ”Gerry and the Pacemakers”, despre care se spune că navighează umăr la umăr cu ”Beatles”. N-apucă să coboare mâna pe corzile chitării, că 10 domnișoare din primul rând au și sucombat. Hunt și Smith îl aduc în vestiare pe menestrel. În fața lui Shankly, cel care a spus că ”Fotbalul nu este o chestiune de viață și de moarte, e mai mult decât atât”. Bill îi acordă doar câteva minute. Gerry începe: ”When you walk, through a storm, hold you head up high”... Temutul manager stinge ochii. ”With hope in your hearts...You'll never walk alone”...Shankly nu mai are vobele la el. Găsește doar câteva, pentru a înjgheba o propoziție: ”Dacă nu sunteți în turneu cumva, la final de august, la meciul cu Forest, e ok?”
Gerard ”Gerry” Marsden, The Most Excellent Order of the British Empire, cântând ”YNWA” acasă la el, unde se simte cel mai bine: pe ”Anfield”
Restul e cunoscut. Gerry și a sa trupă trag piesa în 1963, toamna. Patru săptămâni pe primul loc în topuri. La primul meci pe ”Anfield”, ”cormoranii” din ”Kop” îl cântă. Place. La meciul cu Leeds, din finala Cupei, comentatorul Kenneth Wolstenholme începe să plângă. Imploră, public, ca ”Never walk alone” să devină imnul FC Liverpool. Pe cererea sa apare o ștampilă. ”Acceptat”!
Elvis, Frank Sinatra, Tom Jones ori Pink Floyd se agață de ea. Fanii o cântă de mii de ori. Zeci de înregistrări, sute de variante. Dar toți spun că Everestul e atins în 1989, la finala dintre Liverpool și Everton, de pe ”Wembley”, la o lună după tragedia de pe ”Hillsborough”. Gerry Marsden e sus, pe o scenă mică, albă, fanii ”cormoranilor” urlă efectiv, iar cei de la Everton, pioși, ascultă...
