Antena Căutare

O tânără dependentă de alcool a ajuns să bea 2 sticle de vodkă pe zi. S-a transformat total după ce a renunțat la viciu. Cum arată

O femeie a devenit dependentă de alcool și a ajuns să bea până la două sticle de vodka pe zi. Azi, tânăra a renunțat la acest viciu și s-a transformat în cel mai neașteptat mod posibil.

Ce s-a întâmplat cu tânăra după ce a renunțat să mai consume alcool | sursa foto: Shutterstock

Consumat în cantități foarte mari, alcoolul poate da numeroase probleme de sănătate extrem de grave. De acest lucru s-a convins și o tânără care a ajuns să bea până la două sticle de vodkă pe zi. După ce a renunțat la acest viciu s-a transformat în cel mai neașteptat mod posibil și puțini au fost cei care au mai recunoscut-o.

O tânără dependentă de alcool a ajuns să bea chiar și 2 sticle de vodkă pe zi. S-a transformat radical după ce a renunțat la acest viciu și puțini au recunoscut-o

Aceasta este povestea de viață trăită de Abi Feltham în vârstă de 35 de ani din Berkshire, Marea Britanie. Era doar o adolescentă atunci când a început să bea cidru, ca să treacă mai ușor peste moarte tatălui său. Și-a pierdut părintele atunci când avea 3 ani. Încet și sigur, aceasta a început pe la 14 ani să bea zilnic și, în mod inevitabil, a devenit dependentă de alcool.

Abi Feltham a început să își construiască viața în jurul acestui viciu. A lucrat într-un bar și acest lucru i-a menținut viu viciul. Într-o zi, tânăra a ajuns să consume 700 de mililitri de whisky și câteva beri pe zi. În timpul pandemiei, tânăra s-a dus să locuiască la mama ei, dar asta n-a oprit-o să bea. Într-o zi a realizat că are 6 sticle goale de vin și multe beri lângă pat. Acest lucru a făcut-o să realizeze cât de departe a ajuns viciul ei. La un moment dat, aceasta consuma chiar și două sticle de vodkă într-o singură zi.

Articolul continuă după reclamă

Având mustrări, tânăra a renunțat atunci la alcool și a trecut printr-o transformare incredibilă. Din aprilie 2023 nu a mai consumat vreun strop de alcool și a reușit să facă totul singură, fără ajutor de specialitate.

Voința ei a fost apreciată de numeroase persoane din întreaga lume, care i-au aflat povestea și care s-au mirat de cât de mult s-a schimbat tânăra după ce a renunțat la alcool.

„Obișnuiam să beau mult, de când mă trezeam și până picam, seara”, a mărturisit fata pentru cei de la dailystar.co.uk.

Azi, Abi susține că își iubește viața și că nu ar vrea să se întoarcă niciodată în punctul în care a fost.

Ce vezi prima dată în imagine îți arată cum ești tu în dragoste. Testul care dezvăluie cele mai ascunse aspecte... O tânără avea dureri de genunchi și a crezut că e din cauza mersului la sală. Când a ajuns la doctor a primit un diagnos...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Trucul simplu care poate împiedica praful să se depună rapid pe mobilă. Ai nevoie de un produs folosit, de obicei, pentru haine
Trucul simplu care poate împiedica praful să se depună rapid pe mobilă. Ai nevoie de un produs folosit, de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a ieșit la o întâlnire romantică în Italia și a vrut să plătească nota cu bonuri de masă. Ce a urmat
Un român a ieșit la o întâlnire romantică în Italia și a vrut să plătească nota cu bonuri de masă. Ce a urmat
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x