Antena Căutare

Povestea unei bătrâne din Suceava şi a câinilor săi. Este singură pe lume, iar din pensia ei mică își hrănește singurii prieteni: "Mai găsesc haine groase în buncăre". Dar nu se plânge. Le caută o familie sufletelor care îi țin de urât

Trăieşte de pe o zi pe alta, însă nu se îndură să îşi lase câinii, care o însoţesc peste tot, să moară de foame. Bătrânica le cauta stăpâni şi îi hrăneşte cu ce reuşeşte să cumpere din pensia ei mică și din mila oamenilor.

Trăieşte de pe o zi pe alta, însă nu se îndură să îşi lase câinii, care o însoţesc peste tot, să moară de foame. Bătrânica le cauta stăpâni şi îi hrăneşte cu ce reuşeşte să cumpere din pensia ei mică și din mila oamenilor.

Este singură pe lume şi se descurcă aşa cum poate, la vârsta admirabilă pe care o are. Dar nu se plânge.

"O poveste despre o bătrână din Suceava şi despre căţeii săi. Poate o cunoaşteţi, poate aţi întâlnit-o pe stradă. Ştim că are aproape 80 de ani, trăieşte singură într-o casa în care nu are nici apă, nici lumină, nici încălzire, pentru că nu-şi permite.

Are o pensie mică, nu-i ajunge nici măcar să-şi cumpere medicamentele. Oamenii îşi fac milă de ea şi o mai ajuta cu bani, iar bătrâna cumpăra din aceşti bani mâncare pentru câinii săi. Are mulţi câini, o urmează peste tot prin oraş, iar seara acasă. Are o căţea cu pui şi sărmana încearcă să găsească stăpâni şi puilor şi nu-i abandonează!

Articolul continuă după reclamă

Am întrebat-o dacă are haine groase măcar şi ne-a spus că mai găseşte la buncăre. O femeie întreagă la cap, coerentă, se pare că în tinereţe a lucrat ca funcţionar într-o bancă. Nu ştim povestea vieţii sale, ştim însă că acum este singura pe lume şi, că ea, şi căţeii săi au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Nici o secundă nu s-a gândit să-şi abandoneze câinii, nu ne-a rugat să-i preluăm la adăpost. Ci atât îşi doreşte: să o ajutăm să găsim familii care să adopte trei dintre căţeii săi.

Toţi sunt frumoşi, sănătoşi şi prietenoşi. Ne asumăm sterilizarea şi vaccinarea tuturor căţeilor bătrânei! Haideţi să o ajutăm! Vin sărbătorile..are nevoie de haine, de hrană, şi ea şi câinii, de gard la casă", scrie Asociația Casa lui Patrocle, pe pagina oficială de Facebook.

Coincidență sau nu, Michael Jackson este sosia unui faraon egiptean, care a trăit acum 3000 de ani... "Să ne ferim de români, în Londra". Românii plecați peste hotare, bătaia de joc a șefilor conaționali, realiza...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un influencer s-a urcat pe o țestoasă de mare protejată, în timp ce aceasta își depunea ouăle. Imaginile au stârnit revoltă
Un influencer s-a urcat pe o țestoasă de mare protejată, în timp ce aceasta își depunea ouăle. Imaginile au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce erau îngropate roșiile în cenușă. Metoda veche de păstrare care a fost testată și de cercetători
De ce erau îngropate roșiile în cenușă. Metoda veche de păstrare care a fost testată și de cercetători
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x