Antena Căutare

Povestea unei tinere ce-ți va da fiori! A născut un copil perfect sănătos în timp ce era în comă, iar patru ani mai târziu a murit fără a-și cunoaște băiețelul!

Există povești pe care unele persoane le lasă în urmă fără a putea vorbi. Un astfel de exemplu este cazul unei femei care a fost protagonista unui accident teribil, în urma căruia a intrat în comă. 

Există povești pe care unele persoane le lasă în urmă fără a putea vorbi. Un astfel de exemplu este cazul unei femei care a fost protagonista unui accident teribil, în urma căruia a intrat în comă.

Sharista Giles trăia o poveste de iubire frumoasă și se bucura enorm că urma să devină mamă pentru prima oară. Din păcate, însă, într-o seară în timp ce se întorcea acasă, viața ei a luat o turnură cumplită, întrucât a suferit un accident teribil.

Totul s-a petrecut în 2014, când Sharista se întorcea acasă de la un concert, alături de mai mulți prieteni. Din păcate, conducătorul automobilului a pierdut controlul volanului. Toți au ieșit din mașină pe picioarele lor, mai puțin Sharista. Ea a fost transportată de urgență la spital, în comă. Ea era atunci însărcinată în patru luni de zile, iar medicii au luptat din răsputeri să-i salveze viața atât ei, cât și bebelușului. Câteva luni mai târziu, femeia, care era în stare vegetativă, a născut. Medicii i-au făcut cezariană și au scos copilul perfect sănătos, care este crescut acum de familie. De atunci, au trecut patru ani de zile, iar de curând, familia a făcut public un mesaj sfâșietor. Sharista s-a stins din viață pe patul de spital, fără a-și cunoaște copilul pe care l-a născut.

”Cu tristețe în suflet, vă anunțăm că acum nu mai suferă. Sharista și-a primit aripile de înger. Aproape patru ani de zile a luptat pentru viața ei, însă a fost în zadar. Acum, însă, ea poate să se plimbe, să vorbească, să cânte, să danseze și să zâmbească. Odihnește-te în pace, draga noastră. Îți vom iubi băiețelul și vom avea grijă ca el să crească frumos.”, este mesajul sfâșietor făcut public de familie la scurt timp după trecerea în neființă a acesteia.

Conform La Vanguardia, Sharista a fost în comă timp de aproape patru ani de zile. Din păcate, însă, starea ei de sănătate a fost mult prea gravă, în tot acest timp ea putuând doar să deschidă mâinile și să spună câteva cuvinte.

Articolul continuă după reclamă
Secretul din capsator! La ce folosește segmentul metalic?... Paranormal! O fantomă a fost surprinsă cu ajutorul Google Maps!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a fascinat Parisul
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci când nu este utilizată
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x