Povestea unui supravieţuitor de la Bataclan. Calvarul şi viaţa de după atac, într-un album de benzi desenate: "Suntem un roi de vii, răniţi, morţi, o masă de frică ce urlă de teroare"

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Fred Dewilde, un grafician în vârstă de 50 de ani, îşi povesteşte în "Mon Bataclan" (Lemieux), un album de benzi desenate însoţite de 22 de pagini de mărturii - care urmează să apară vineri -, experienţa înspăimântătoare, relatează AFP.

Două mâini se ţin de vârful degetelor în penumbră, Fred şi vecina sa, Elsa, culcaţi în groapa din Bataclan. Sunt vii, dar se află într-o baie de sânge. Suntem în 13 noiembrie 2015...

Desenele sunt în alb şi negru. Teroriştii, reprezentaţi sub formă de schelete, au faţa hâdă a morţii. Când încep să tragă, "noi nu mai suntem decât un roi de vii, răniţi, morţi, o masă de frică, care urlă de teroare", îşi aminteşte Fred.

El este întins aproape de un mort. "Îmi dau seama de ceea ce suntem pe cale să trăim. Sunt încă viu... Un viu printre morţi", spune el. În stânga sa, o tânără. Rănită, dar în viaţîă. "Putea să fie fiica mea", îşi spune Fred. Este Elsa.

În şoaptă, cei doi, care nu se cunosc, încearcă să se aline. "Ne detaşăm de această oroare, ne creăm o bulă de umanitate", scrie el. Ei ştiu că, la cel mai mic strigăt, asasinii vor trage în ei. Fiecare îşi doreşte ca celălalt să reziste. Să nu clacheze.

Calvarul lor va dura două ore, până la sosirea poliţiei. Fred este în viaţă, dar distrus. "Ştiu mirosul, gustul atrocităţii, al de neîţelesului", afirmă el. A doua parte a albumului se intitulează "încă în viaţă" şi ne dăm seama că acest lucru nu este evident.

"Este cu adevărat util să mă spăl astăzi? Să mănânc? Nu mi-e foame". Trebuie să trăiască cu frica de zgomot, cu frica. Fred povesteşte că a devenit "incapabil" să se concentreze mai mult de câteva minute. Pentru a se reface, Fred poate conta pe familia sa. "Soţia mea m-a purtat". Are şi umor ("Mon côté Monthy Python"). În groapa de la Bataclan şi-a regăsit puterea să-i spună Elisei glume.

Albumul "Mon Bataclan" l-a ajutat să iasă din nou la suprafaţă. "Ca din întâmplare am terminat desenele vineri, pe 13 mai. Exact după şase luni". Fred Dewilde afirmă că "nu a reuşit să urască" după Bataclan.

"Nu trebuie să cazi în frica de văl, de brunet, de celălalt", scrie el într-o postfaţă redactată după atacul de la Nisa. "Inamicul nu are culoare, confesiune. Inamicul este fanatismul, este frica, este nebunia care conduce la război".