Antena Căutare

"Românii sunt mereu cei care oferă". O suedeză, îndrăgostită de România: "Indiferent ce încercări îi lovesc, inima lor bate încă pentru umanitate“

Yvette Larsson, o suedeză în vârstă de 42 de ani, s-a îndrăgostit iremediabil de România, după ce, în urmaă cu 29 de an, și-a petrecut vacanța alaături de familie pe litoralul. Și a revenit, dornică să promoveze frumusețea plaiurile mioritice

Yvette Larsson, o suedeză în vârstă de 42 de ani, s-a îndrăgostit iremediabil de România, după ce, în urmaă cu 29 de an, și-a petrecut vacanța alaături de familie pe litoralul. Și a revenit, dornică să promoveze frumusețea plaiurile mioritice

“Cum este posibil ca într-o țară privită cu atâta suspiciune să fiu primită cu atâta ospitalitate și căldură? Vorbesc despre cât de bine îi primesc românii pe oaspeți și pe străini în casa și în țara lor și despre cât de bine mă simt atunci când mă aflu în România sau printre românii din străinătate.

Dacă este o trăsătură care iese în evidență, în ceea ce privește întâlnirile mele cu românii din 1985 încoace, aceasta este ospitalitatea. Cu ceva timp în urmă, a circulat pe internet fotografie unei femei bătrâne de la țară. Stătea pe prispa casei sale. În mâini avea mere și le oferea.

Dacă un român are două mere, îi va oferi unul dintre ele sau pe amândouă unui trecător, unui oaspete, unui străin. Această imagine încapsulează ospitalitatea românilor, așa cum am trăit-o eu.

Articolul continuă după reclamă

Nu știu dacă este adevărat că oamenii care au cel mai puțin oferă cel mai mult. Este concluzia pe care am tras-o în timpul celor patru ani și jumătate în care am stat cu un picior în România și cu unul în Suedia.

Nu este dovedit științific, dar impresia mea este că românii sunt mereu cei care oferă, fără îndoială, un loc de stat, o masă de mâncat, un scaun pe care să șezi, un zâmbet într-o zi ploioasă și o glumă când lucrurile devin dificile.

Românii sunt cei care, atunci când cer cu împrumut un cântar ca să îmi cântăresc geamantanul înainte de a merge la aeroport, îmi vor da nu doar un cântar cu împrumut, ci și 10 chiftele pe care să le mănânc.

Românii sunt cei care roagă un prieten al unui prieten să mă ia în mijlocul nopții de la aeroportul Henri Condă când sosesc din Suedia la o oră imposibilă, în cazul în care nu o pot face ei înșiși. Nu mă lasă niciodată să iau autobuzul spre oraș.

Românii sunt cei care nu-mi oferă doar câteva alune și îmi dau o pungă întreagă. Oferă din abundență. Întotdeauna. Toți.

Românii sunt cei care se duc la piață de cinci ori în timpul săptămânii ca să îmi ia toate mâncărurile preferate, să facă un pachet, să se ducă la autocar la trei dimineața și să mi-l trimită în Suedia. Imaginați-vă fericirea mea când deschid pachetul în Helsigborg, Suedia, și găsesc zacuscă, hrean, ceapă, usturoi, ciocolată ROM, vin, dulceață de ardei iute, cârnați și pufuleți.

Când eram adolescentă și îi scriam prietenului meu prin corespondență din România, îmi trimitea întotdeauna cadouri de ziua mea. Se întâmpla la sfârșitul anilor ’80 și mă întrebam întotdeauna de unde vin această ospitalitate și această disponibilitate de a dărui. Este atât de naturală și atât de omniprezentă când ești în România. Să crești printre oameni care se ajută unul pe celălalt creează o comunitate care este, firește, amabilă și dispusă să ajute. Asta reprezintă românii pentru mine, o comunitate amabilă și dispusă să ajute.

Ce s-ar întâmpla dacă politicienii ar avea grijă de populația lor uimitoare? Acest lucru ar fi foarte puternic. Mă gândesc la o țară, România, care are putea să fie pe picioarele ei, la resursele naturale, climă, agricultură și oameni muncitori care ar putea construi această țară.

Da, România ar putea fi un uriaș WOW. Totul este acolo. Adaugă munții, Delta Dunării, marea, tradițiile minunate care au fost păstrate, datele care pot învăța restul lumii ce înseamnă sustenabilitatea reală. Da, sper că România se va ridica la adevăratul ei potențial. Sper că oamenii se vor strânge împreună și vor lupta împotriva corupției.

Dacă puterea satului românesc, puterea comunității care există acolo, prin tradiții, ar putea fi transferată pentru a crea comunități puternice în așezări urbane și pentru a lupta împotriva corupției? De ce este nevoie pentru a provoca schimbarea? Un lider puternic care să paveze drumul? Mai multe inițiative locale adunate împreună? Curajul de a te ridica și a spune nu, unul câte unul, în fiecare situație?

Luând în considerare contextul, provocările zilnice pe care le întâlnești când locuiești în România, istoria recentă, sunt și mai uimită de ospitalitatea acestor oameni. Dacă te uiți la modalitatea în care românii sunt întâmpinați adesea cu suspiciune atunci când încearcă să își construiască o viață mai bună în străinătate, da, ospitalitatea românilor este un adevărat semn de putere și de frumusețe. O dovadă că, indiferent ce încercări îi lovesc, inima lor bate încă pentru umanitate”.

Maria Ghiorghiu prevestește O MARE NENOROCIRE pentru România: „Dimineața am auzit o vocea care-mi striga: Nucleara, nucl... Ultimele cuvinte ale oamenilor bolnavi, în fază terminală, înainte de moarte. Mai multe asistente au vorbit despre clipe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cinci semne că un coleg încearcă să te saboteze la serviciu. Comportamentele pe care nu ar trebui să le ignori
Cinci semne că un coleg încearcă să te saboteze la serviciu. Comportamentele pe care nu ar trebui să le ignori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Semnele care îți arată că ai ploșnițe de pat în casă. Unde se ascund și cum poți scăpa de ele
Semnele care îți arată că ai ploșnițe de pat în casă. Unde se ascund și cum poți scăpa de ele
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x