Yvette Larsson, o suedeză în vârstă de 42 de ani, s-a îndrăgostit iremediabil de România, după ce, în urmaă cu 29 de an, și-a petrecut vacanța alaături de familie pe litoralul. Și a revenit, dornică să promoveze frumusețea plaiurile mioritice
“Cum este posibil ca într-o țară privită cu atâta suspiciune să fiu primită cu atâta ospitalitate și căldură? Vorbesc despre cât de bine îi primesc românii pe oaspeți și pe străini în casa și în țara lor și despre cât de bine mă simt atunci când mă aflu în România sau printre românii din străinătate.
Dacă este o trăsătură care iese în evidență, în ceea ce privește întâlnirile mele cu românii din 1985 încoace, aceasta este ospitalitatea. Cu ceva timp în urmă, a circulat pe internet fotografie unei femei bătrâne de la țară. Stătea pe prispa casei sale. În mâini avea mere și le oferea.
Dacă un român are două mere, îi va oferi unul dintre ele sau pe amândouă unui trecător, unui oaspete, unui străin. Această imagine încapsulează ospitalitatea românilor, așa cum am trăit-o eu.
Nu știu dacă este adevărat că oamenii care au cel mai puțin oferă cel mai mult. Este concluzia pe care am tras-o în timpul celor patru ani și jumătate în care am stat cu un picior în România și cu unul în Suedia.
Nu este dovedit științific, dar impresia mea este că românii sunt mereu cei care oferă, fără îndoială, un loc de stat, o masă de mâncat, un scaun pe care să șezi, un zâmbet într-o zi ploioasă și o glumă când lucrurile devin dificile.
Românii sunt cei care, atunci când cer cu împrumut un cântar ca să îmi cântăresc geamantanul înainte de a merge la aeroport, îmi vor da nu doar un cântar cu împrumut, ci și 10 chiftele pe care să le mănânc.
Românii sunt cei care roagă un prieten al unui prieten să mă ia în mijlocul nopții de la aeroportul Henri Condă când sosesc din Suedia la o oră imposibilă, în cazul în care nu o pot face ei înșiși. Nu mă lasă niciodată să iau autobuzul spre oraș.
Românii sunt cei care nu-mi oferă doar câteva alune și îmi dau o pungă întreagă. Oferă din abundență. Întotdeauna. Toți.
Românii sunt cei care se duc la piață de cinci ori în timpul săptămânii ca să îmi ia toate mâncărurile preferate, să facă un pachet, să se ducă la autocar la trei dimineața și să mi-l trimită în Suedia. Imaginați-vă fericirea mea când deschid pachetul în Helsigborg, Suedia, și găsesc zacuscă, hrean, ceapă, usturoi, ciocolată ROM, vin, dulceață de ardei iute, cârnați și pufuleți.
Când eram adolescentă și îi scriam prietenului meu prin corespondență din România, îmi trimitea întotdeauna cadouri de ziua mea. Se întâmpla la sfârșitul anilor ’80 și mă întrebam întotdeauna de unde vin această ospitalitate și această disponibilitate de a dărui. Este atât de naturală și atât de omniprezentă când ești în România. Să crești printre oameni care se ajută unul pe celălalt creează o comunitate care este, firește, amabilă și dispusă să ajute. Asta reprezintă românii pentru mine, o comunitate amabilă și dispusă să ajute.
Ce s-ar întâmpla dacă politicienii ar avea grijă de populația lor uimitoare? Acest lucru ar fi foarte puternic. Mă gândesc la o țară, România, care are putea să fie pe picioarele ei, la resursele naturale, climă, agricultură și oameni muncitori care ar putea construi această țară.
Da, România ar putea fi un uriaș WOW. Totul este acolo. Adaugă munții, Delta Dunării, marea, tradițiile minunate care au fost păstrate, datele care pot învăța restul lumii ce înseamnă sustenabilitatea reală. Da, sper că România se va ridica la adevăratul ei potențial. Sper că oamenii se vor strânge împreună și vor lupta împotriva corupției.
Dacă puterea satului românesc, puterea comunității care există acolo, prin tradiții, ar putea fi transferată pentru a crea comunități puternice în așezări urbane și pentru a lupta împotriva corupției? De ce este nevoie pentru a provoca schimbarea? Un lider puternic care să paveze drumul? Mai multe inițiative locale adunate împreună? Curajul de a te ridica și a spune nu, unul câte unul, în fiecare situație?
Luând în considerare contextul, provocările zilnice pe care le întâlnești când locuiești în România, istoria recentă, sunt și mai uimită de ospitalitatea acestor oameni. Dacă te uiți la modalitatea în care românii sunt întâmpinați adesea cu suspiciune atunci când încearcă să își construiască o viață mai bună în străinătate, da, ospitalitatea românilor este un adevărat semn de putere și de frumusețe. O dovadă că, indiferent ce încercări îi lovesc, inima lor bate încă pentru umanitate”.
Maria Ghiorghiu prevestește O MARE NENOROCIRE pentru România: „Dimineața am auzit o vocea care-mi striga: Nucleara, nucl... Ultimele cuvinte ale oamenilor bolnavi, în fază terminală, înainte de moarte. Mai multe asistente au vorbit despre clipe...
