Antena Căutare

S-a trezit din comă, după trei luni, și a primit o veste senzațională: „Ce bine că ți-ai revenit, am ceva să-ți spun”

A stat trei luni în comă indusă. Când s-a trezit, a primit o veste șocantă, nu din partea medicilor, ci din partea soției sale!

A stat trei luni în comă indusă. Când s-a trezit, a primit o veste șocantă, nu din partea medicilor, ci din partea soției sale!

Într-o ultimă încercare de a-i salva viața, medicii l-au adormit pe Joseph Cullen, inducându-i starea comatoasă. La 29 de ani, tânărul fusese diagnosticat cu encefalită autoimună, o boală care atac sistemul nervos central.

Soția lui, Billie Smith, tocmai aflase că urma să aducă pe lume un copil. N-a vrut să-i spună lui Joseph până când nu se făcea bine. A trebuit să aștepte trei luni până să-i dea vestea cea mare.

Așa cum era de așteptat, informația că va deveni tată a fost procesatp destul de greu de un om care tocmai pierduse trei luni din viață.

Articolul continuă după reclamă

S-a trezit din comă, după trei luni, și a primit o veste senzațională: „Ce bine că ți-ai revenit, am ceva să-ți spun”

„Billie mi-a spus că era și cazul să mă trezesc, pentru că era însărcinată. Nu mi-a venit să cred. Eram abia trezit și încă încercat să mă obișnuiesc cu gândul că fusesem în comă timp de trei luni. A fost cea mai frumoasă veste pe care aș fi putut s-o primesc. Bebelușul ăsta este un miracol”, a povestit Joseph.

Sarcina lui Billie a evoluat dată cu recuperarea tânărului. Toate ecografiile de control au fpst realizate în salonul lui Joseph, pentru ca viitorul tătic să își poată vedea copilul.

S-a trezit din comă, după trei luni, și a primit o veste senzațională: „Ce bine că ți-ai revenit, am ceva să-ți spun”

„Poppy este cel mai bun lucru care a ieșit din toată această suferință. Mă bucur nespus că nu va crește fără tată. Ea îmi dă putere să fiu mai bun, să lupt, să mă însănătoșesc cât mai repede”, a adăugat el.

Billie își amintește cu drag despre reacția soțului ei în momentul în care i-a spus că este însărcinată.

S-a trezit din comă, după trei luni, și a primit o veste senzațională: „Ce bine că ți-ai revenit, am ceva să-ți spun”

„Reacția lui a fost senzațională. Abia se trezise, putea doar să clipească și să își milte buzele, fără să vorbească, dar se vedea în ochii lui că era fericit. Nu credeam că voi avea ocazia să îi spun că va fi, din nou, tată. Ajunsesem să mă împac cu ideea că va muri. Dar, așa cum îi stă lui în fire, ne-a dovedit tuturor că un luptător!”

Adevărul din spatele omului ținut "ostatic" de un urs! " Îmi doream să mor..."... O fostă casă din Los Angeles a producătorului Aaron Spelling a fost vândută la preţul record de 120 de milioane de dolar...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de vacanță. Ce a surprins-o
O româncă a petrecut două săptămâni în Peru și a dezvăluit ce trebuie să știe turiștii înainte de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți români le cred
Clădirile din București construite pe bile rezistă mai bine la cutremur? Miturile despre blocuri pe care mulți...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x