Antena Căutare

Scrisori ale lui Marcel Proust, puse în vânzare la Christie's

Scrisori excepţionale ale lui Marcel Proust prin care scriitorul făcea campanie pentru a fi publicat şi a primi premiul Goncourt vor fi scoase la licitaţie la Paris, pe 7 octombrie, de casa Christie's, anunţă AFP.

Scrisori excepţionale ale lui Marcel Proust prin care scriitorul făcea campanie pentru a fi publicat şi a primi premiul Goncourt vor fi scoase la licitaţie la Paris, pe 7 octombrie, de casa Christie's, anunţă AFP.

Această vânzare marchează un secol de la atribuirea premiului Goncourt celebrului scriitor.

Sesiunea de vânzări va cuprinde 75 de loturi estimate la o sumă totală de aproape un milion de euro.

Este vorba de un ansamblu de 16 scrisori ale lui Proust către prietenul său René Blum, pe atunci secretar general al cotidianului Gil Blas, foarte bine inclus în lumea editurilor.

Articolul continuă după reclamă

Datând din 1913 până în 1916, aceste scrisori (estimate între 200.000 şi 300.000 de euro) reprezintă 90 de pagini.

În multe dintre scrisori, Proust nu ezita să solicite prietenilor apropiaţi din cercurile literare (Jean Cocteau, Lucien Daudet, Louis de Robert) să-i asigure publicitate pentru cartea sa.

Povestea dintre Proust şi Gallimard a început cu o neînţelegere. În 1912, "Du côté de chez Swann", primul volum din "À la recherche du temps perdu achevé", Proust îşi dorea să-l publice la NRF (casa de editură a lui Gallimard). Însă, manuscrisul său a fost respins în grabă. Proust s-a îndreptat către Bernard Grasset care a acceptat să publice cartea în 1913 pe cheltuiala autorului. "Refuzul acestei cărţi va rămâne cea mai mare greşeală a NRF", va scrie mai târziu André Gide, aflat la originea acestui refuz.

André Gide, Jacques Rivière (pe atunci secretar al NRF) şi Gaston Gallimard vor face din recucerirea lui Marcel Proust una dintre marile priorităţi ale editurii.

Pe 10 decembrie 1919, Marcel Proust primea cel de-al 17-lea premiu Goncourt pentru "La umbra fetelor în floare", a doua parte a volumului "În căutarea timpului pierdut", în faţa favoritului Roland Dorgelès.

Un exemplar original din cartea "La umbra fetelor în floare", cu autograful criticului şi poetului Henri Ghéon, va fi de asemenea pus în vânzare de Christie's (8.000/12.000 de euro).

Casa de licitaţii va propune şi o ediţie de lux cu două seturi de printuri cu "La umbra fetelor în floare" (80.000/120.000 de euro) provenind din colecţia pianistului Alfred Cortot (1877-1962).

Printre alte loturi propuse în licitaţie de cărţi rare şi manuscrise va fi şi o ediţie originală a "Champfleury" (1529), piatră de temelie pentru tipografia şi limba franceză, estimată între 40.000 şi 60.000 de euro.

Colecţionarii îşi vor diputa fără îndoială o ediţie "Capodopera necunoscută/ Chef-d'oeuvre inconnu", de Balzac, ilustrată cu 12 gravuri originale de Picasso (40.000/ 60.000 de euro).

Sursa : news.ro

Cum a apărut o mireasă în fața viitorului soț, chiar înainte de nuntă! Reacția bărbatului e senzațională... Echinocțiul de toamnă 2019. Tradiții, supertii și ce nu ai voie să faci pe 23 septembrie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după câteva minute
Obiect misterios, asemănător unei meduze, surprins pe cer lângă o bază militară din Alaska. A dispărut după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
De ce este recomandat să pulverizezi oțet pe ochelarii de vedere. Trucul pe care puțini îl cunosc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x