Antena Căutare

Sunteţi de aceeaşi vârstă, dar totuşi pari să ai ceva ani în plus? Oamenii de ştiinţă au descoperit motivul: O genă este responsabilă de ridurile de pe faţa ta

Te uiţi în oglindă şi vezi că ţi-au apărut nişte riduri peste noapte, deşi nu ar fi trebuit? Există, desigur, o explicaţie. Pe lângă condiţiile de trai, de dietă sau de viciile pe care le avem de-a lungul vieţii, mai trebuie luat in considerare un factor. Un studiu publicat în revista științifică ''Current Biology'' afirmă că a fost descoperită o genă care explică, parțial, de ce unele persoane par mai în vârstă decât sunt în realitate

Te uiţi în oglindă şi vezi că ţi-au apărut nişte riduri peste noapte, deşi nu ar fi trebuit? Există, desigur, o explicaţie. Pe lângă condiţiile de trai, de dietă sau de viciile pe care le avem de-a lungul vieţii, mai trebuie luat in considerare un factor. Un studiu publicat în revista științifică ''Current Biology'' afirmă că a fost descoperită o genă care explică, parțial, de ce unele persoane par mai în vârstă decât sunt în realitate

Numită ''MC1R'', această genă conduce la o culoare roșie a părului și la un ten deschis, după cum se știe deja. Dar uneori, din cauza unei variații a acesteia, persoana purtătoare a genei poate părea, în medie, cu doi ani mai bătrână decât indivizii care nu au gena respectivă. Acesta este concluzia la care a ajuns o echipă de specialiști de la Facultatea de Medicină a Universității Erasmus din Rotterdam care a analizat genomul a 2.700 de olandezi în vârstă. Percepția asupra vârstei a fost rezultatul examinării feței subiecților și a ridurilor acestora.

În plus, experții olandezi au observat că legătura dintre varianta genetică și vârsta percepută nu este influențată de sex, ten sau degradarea pielii din cauza expunerii la soare.

Articolul continuă după reclamă

Cercetări anterioare au scos la iveală că percepția asupra vârstei este influențată de o combinație de factori genetici și de mediu. Totodată, vârsta pe care pare să o aibă o persoană în funcție de aspectul ei poate să reflecte starea sa de sănătate și să dea un indiciu asupra speranței ei de viață.

Oamenii de știință intenționează să continue cercetările pentru a identifica și alte gene care ar putea avea un rol în aspectul mai tânăr sau, dimpotrivă, mai bătrân al unei persoane. În acest fel, s-ar putea clarifica și unele aspecte importante legate de starea de sănătate și de natura fenomenului de îmbătrânire.

Invenția SECOLULUI: Un român a inventat mașina care merge cu doar TREI LITRI de APĂ... De ce nu primește multe like-uri la poze? Fiindcă nu le faci corect! Iată regulile de aur pentru o fotografie reușită, c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat fără cuvinte
Au cumpărat o casă construită în 1896 și au descoperit un secret ascuns sub covor. Ce au găsit i-a lăsat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucrurile pe care ar trebui să le readucem în casele noastre înainte să dispară pentru totdeauna
Lucrurile pe care ar trebui să le readucem în casele noastre înainte să dispară pentru totdeauna
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x