Denumirea populară a lui Septembrie este Răpciune sau Viniţel, adică luna vinului, căci începe culesul şi stoarcerea strugurilor pentru vin. Se spune că dacă tună în Septembrie, în luna lui Faur, adică în Februarie, va fi zăpadă multă şi anul va fi manos. Altă vorbă din popor spune că, dacă în această lună vor înflori scaieţii, asta înseamnă că va fi o toamnă lungă şi frumoasă; dar ducerea timpurie a rândunelelor înseamnă că şi iarna se va aşterne iute.
Anotimpul debutează în calendarul popular cu sărbătoarea lui Simion Stâlpnicul, iar vremea din ziua sfântului, de 1 septembrie, stă de strajă întregii perioade. “Dacă este Sfântul Simion posomorât, toamna e rea şi n-au chip oamenii să-şi strângă pânile”, scrie Irina Nicolau, în „Ghidul sărbătorilor româneşti”, despre această zi, conform Adevărul.ro.
„Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările Româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, «ghicind» după viermii din mere. Cum e vremea acum, aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!”, se mai arată în carte.
Numele lunii septembrie vine de la cuvântul latinesc “septem”, adică “şapte”, pentru că luna septembrie era a şaptea lună în calendarul roman, în timp ce grecii o numeau “boedromion”, iar ţăranii îi ziceau răpciune, vinimeriu, viniceriu, viniţel, pentru că este luna vinului.
O altă denumire era “cumpănar”, din cauză că în acest interval de timp, la echinocţiul de toamnă, din 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea şi pentru că „mult timp soarele stă în cumpănă neştiind încotro să o apuce”.
Pe 8 septembrie se sărbătoreşte Sântămăria Mică, dată considerată hotarul astronomic dintre vară şi iarnă. Acum se închide pământul pentru reptile şi insecte, pleacă rândunelele spre ţările calde, se schimbă pălăria cu căciula, au loc târguri şi iarmaroace unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon.
Ca şi în cazul altor sărbători, ţăranul român şi-a legat câteva activităţi practice de Sântămăria Mică, şi anume culegerea ultimelor plante şi fructe de leac, bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod, semănatul grâului, orzului şi secarei, jupuirea cojii de pe ulmi (fibra vegetală folosită primăvara la legatul viţei-de-vie) şi începerea culesului viilor.
Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat“. Încă se mai seamănă varză, spanac şi morcovi. Tot acum se răsădeşte salata de iarnă, se culeg castraveţii copţi şi se adună seminţele coapte din grădini. De Ziua Crucii sau Cârstovul viilor (14 septembrie) există obiceiul pomenirii morţilor, dându-se de pomană ulcele noi cu miere sau apă şi un colac cu o lumânare deasupra. Se mai spune că aceasta este ziua în care florile vorbesc între ele, ştiind că apoi se vor usca.
Tot acum începe culesul viilor. Ziua Crucii, care cade pe 14 septembrie, era şi este cea mai importantă sărbătoare din calendarul autumnal. Ţăranii cred că acum pământul se închide, trece spre iarnă şi ia în adâncurile sale toate insectele, târâtoarele şi vegetale care au prins fiinţă primăvara.
O altă sărbătoare este zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe 24 septembrie, fiind ţinută de popor sub numele de Zămislirea.
Alte superstiţii şi obiceiuri în Septembrie
La 22 ale lui Răpciune, este Macinica Foca, a treia sărbătoare a sfântului cu acelaşi nume – Foca, nume asociat în mentalitatea populară cu focul devastator pe care-l poate trimite; de aceea nu se lucrează în această zi, temându-se de foc. În 24 Septembrie sunt Teclele Berbecilor, sărbătorile de toamnă consacrate lupilor, care se păzesc cu străşnicie, căci sunt “rele” de foc şi de lupi, care pot da iama la berbeci şi oi.
La 29 Septembrie este Nunta oilor, ziua este numită Vara lui Mioi (Sân-Mihai), când se slobozesc arieţii (berbecii) în turma de oi pentru reproducere; se spune că, de cade ghinda înainte de Sân-Mioi, iarna vine curând.
