Antena Căutare

Te crucești de TRADIȚIILOR lor ciudate de Paște! Gătesc broască țestoasă la tavă, biciuiesc femeile și trimit copiii cu colinda

Şoarece în loc de iepuraş, femei biciuite în lunea Paştelui şi atmosferă de Halloween în locul defilărilor solemne din biserică. Alţii preferă carnea de ţestoasă în loc de cea de miel. Sunt doar câteva dintre modurile ciudate în care oamenii de pe întreg globul sărbătoresc Învierea Domnului.

Şoarece în loc de iepuraş, femei biciuite în lunea Paştelui şi atmosferă de Halloween în locul defilărilor solemne din biserică. Alţii preferă carnea de ţestoasă în loc de cea de miel. Sunt doar câteva dintre modurile ciudate în care oamenii de pe întreg globul sărbătoresc Învierea Domnului. Deși nu ne-am aștepta la obiceiurile lor ciudate, important este să înțelegem că trăim într-o lume multiculturală, cu tradiții și obiceiuri diferite.


Poate cea mai şocantă tradiţie de Paşte are loc în Filipine, unde oamenii se crucifică în Vinerea Mare, asemenea lui Iisus. Filipinezii se lasă biciuiţi şi ţintuiţi pe cruce pentru că, spun ei, în acest fel le vor fi iertate păcatele.

  • În Finlanda, copii se costumează şi merg să colinde
  • Finlandezii confundă Învierea Domnului cu Halloweenul. Copiii se îmbracă în vrăjitori, colindă prin vecini după dulciuri, iar oamenii aprind focuri mari care să-i protejeze de duhurile rele.
  • În Cehia şi Slovacia femeile sunt biciuite cu nuiele în a doua zi de Paşte. Ritualul nu este unul dureros, ci are scopul de a aduce femeilor sănătate şi fertilitate.
  • Carne de ţestoasă şi tocăniţa de iguană
  • Dacă românii nu concep Paştele fără tradiţionala friptură de miel, ei bine, columbienii preferă carnea de ţestoasă, tocăniţa de iguană sau friptura de rozătoare. Iar în Australia iepuraşul este considerat un animal rău, care strică recoltele, aşa ca ouăle roşii sunt aduse de un şobolan.
  • Grecii din insula Chios se războiesc cu petarde şi rachete, iar nemţii agaţă ouăle în copaci. O tradiţie din Columbia mai spune că de Paşte se costumează un măgăruş în preşedintele Hugo Chavez sau într-un fotbalist celebru.

Articolul continuă după reclamă

Un Iepuraș blond și ghiduș a pus pe jar jandarmii români! Mii de bărbați l-ar fi adoptat. Un fan: „Îmi vreau Iepurașul î... Surprinde-i pe toţi şi fii o gospodină model! Pasca cu ciocolată, asul de pe masa de Paşte!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri în Italia
A vrut să facă o fotografie spectaculoasă, dar a sfârșit tragic. Turistă de 36 de ani, căzută 300 de metri...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
O româncă a primit două mașini și 300.000 de dolari de la un influencer. Ce l-a convins să o ajute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x