Toți o spunem când ne mirăm! De unde vine celebra expresie „Sfinte Sisoe”?

Urmărește A1 pe Discover

Indiferent de vârsta pe care o ai este aproape imposibil să nu fi auzit măcar o dată expresia „Sfinte Sisoe”, atunci când cineva se miră sau se sperie de ceva.

Totuși, oricât de greu ar părea de crezut, se pare că chiar există un sfânt pe nume Sisoe!

În calendarul ortodox stă scris că pe data de 6 iulie îl prăznuim pe Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare.

Cine a fost?

Cuviosul Părinte a descoperit iubirea de Dumnezeu încă din tinerețe. A trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, undeva prin secolul al IV-lea. El a fost cel care a continuat tradiția monastică de după Antonie cel Mare.

A ales să trăiască în pustietate timp de 72 de ani, timp pe care l-a petrecut în post și rugăciune, pentru slava Domnului.

Tinerii veneau să-l caute pentru numeroasele sale învățături și traiul său apare descris în Viețile Sfinților.

Există chiar și o rugăciune a Sfântului Sisoe. Unul dintre stihuri sună cam așa: „Sfinte Cuvioase Părinte Sisoe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată un fragment prezentat de cei de la Doxologia, în care este descrisă o parte dn viața Sfântului. Potrivit scrierii, părintele a făcut chiar și minuni, aducând la viață un copil mort:

„Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osârdie a urmat lui Hristos, petrecând cu postniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului, unde, prin smerenie şi prin rugăciuni, în viaţa cea asemenea cu îngerii, biruia taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi. Petrecerea lui era în pustiul muntelui în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare, şi fericitul Sisoe era următor vieţii lui Antonie. El a luat atâta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încât a înviat şi morţi, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:

Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvântare la Părintele Sisoe, în muntele lui Antonie, având cu el pe fiul lui - un copil mic. Deci s-a întâmplat că s-a îmbolnăvit copilul pe cale şi a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credinţă l-a adus pe mort la stareţ. Şi intrând în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punându-l cu faţa în jos, stătea ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune.

Şi făcând stareţul rugăciune, şi dându-le binecuvântare, a ieşit omul afară, lăsând copilul zăcând mort la picioarele sfântului. Iar stareţul n-a ştiut că este mort copilul, ci, socotind că sade pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te, fiule, şi du-te de aici". Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat şi a mers în urma tatălui său. Şi văzând omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareţ şi închinându-se, i-a dat mulţumire.

Atunci cunoscând stareţul învierea mortului ce se făcuse, s-a mâhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui ceea ce se făcuse, până la sfârşitul lui”