Una dintre cele mai importante sărbători ale începutului de an, Bobotează, aduce cu ea, multe obiceiuri, cele mai multe dintre acestea concentrându-se în ziua de ajun.
În Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), fetele nemăritate îşi pot afla ursita. Cu ajutorul a puţin praf adunat din locul unde a călcat părintele şi un fir de busuioc „furat” din mănunchiul cu care preotul sfinţeşte casa, puse sub pernă, fetele îl pot visa „pe cel predestinat”.
Toată ziua vor ţine post negru iar seara, din trei linguri de făină, trei linguriţe mici de sare şi trei de apă, îşi vor face o turtiţă pe care o vor prăji pe plită. După ce o mănâncă, înainte de culcare vor spune, în genunchi, următoarea rugăciune: „La pământ cu închinăciune,/ La Dumnezeu cu rugăciune/ Ţie, Doamne, mă rog fierbinte!/ Să îmi dai masă şi casă/ Şi o soartă frumoasă!”. Credinţele populare spun că în vis, un bărbat le va da să bea apă şi acela va fi sortitul!
De asemenea, în ajunul sărbătorii, oamenii trebuie să aştepte praznicul în bună înţelegere. Nu este bine ca rudele să se certe între ele. De asemenea, părinţii nu trebuie să-și certe sau să-și bată copiii. Cei care nu respectă aceste interdicții vor avea necazuri tot anul.
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul nostru înconjurător de forţele malefice. Agheazma este apa sfinţită de Bobotează prin harul preoţilor. În timpul ceremonialului religios, apa primeşte virtuţi terapeutice miraculoase şi nu se strică de-a lungul anului.
O altă tradiție mai spune că nu se stropesc cu apa sfințită caii și iepurii, care se pot preface în diavoli.
Pentru a fi sănătoase tot anul, femeile nu au voie să spele rufe în apele curgătoare vreme de opt zile după sfințirea apelor. Prin tradiție, apele rămân sfinţite timp de şase săptămâni. Când este foarte frig (proverbialul ger al Bobotezei), se pregăteşte „Crucea de gheaţă a Bobotezei .”
Se spune că de Bobotează, gospodinele nu trebuie să înstrăineze nici un obiect din casă. Cine va da cu împrumut un obiect din casă și mai ales bani, nu va avea spor în gospodărie multă vreme.
Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de "Epifanie" sau "Teofanie", termeni care provin din limba greacă şi înseamnă "arătare", "descoperire". De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!" (Matei 3, 17). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat".
