Antena Căutare

La noi ca la noi, dar să vezi la ei! NU E BANC! Ce uită londonezii în metrou: urne cu cenuşă, peruci, 15.000 de lire. CITEȘTE lista!

Urne cu cenuşă, instrumente muzicale, sume mari de bani şi chiar proteze sunt în inventarul de obiecte pierdute în mijloacele de transport din Londra

Urne cu cenuşă, instrumente muzicale, sume mari de bani şi chiar proteze sunt în inventarul de obiecte pierdute în mijloacele de transport din Londra. Rafturile depozitului sunt mai tixite decât cele ale unui supermarket înainte de sărbători.

Iar administratorii au permis, în premieră, accesul presei lângă inedita comoară. În fiecare zi, îndepozit ajung 1.200 de obiecte pierdute. Toate au fost uitate sau abandonate în mijloacele de transport în comun din Londra. Până acum s-au strâns 320 de mii de obiecte. Cele mai multe sunt telefoane mobile, umbrele şi cărţi. Dar cei de la biroul de obiecte pierdute au făcut şi capturi cu totul deosebite.

„Au ajuns la noi urne cu cenuşă, grămezi de notiţe, 15.000 de lire într-un plic. Un spiderman de jucărie, dar în mărime naturală, un picior prostetic, peruci de magistraţi sunt, şi ele, pe lista obiectelor pierdute. Nu lipsesc nici instrumentele muzicale. Şi nu-s deloc puţine. Avem suficiente chitare, trompete, flauturi, oboi, chiar şi un set de tobe, că ne-am putea înfiinţa o orchestră”, le-a declarat jurnaliștilor administratorul responsabil.

Administratorii depozitului se simt precum stăpânii unei comori speciale. Au prins drag de obiectele pe care le preiau, le inventariază şi le etichetează cu grijă. Legea prevede că un obiect se păstrează în depozit timp de trei luni. Dacă nimeni nu l-a revendicat în această perioadă, ajunge fie la o asociaţie caritabilă care îi găseşte un nou stăpân, fie la un centru de reciclare.

Toată lumea îl caută: Unde a dispărut cetățeanul Cris..., nu, Cuc? Dispariţie învăluită în mister într-o localitate din... VIDEO: Au vrut să filmeze o furtună, dar ce a urmat pare desprins dintr-un film horror: ”Au început să strige de groază!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x