Antena Căutare

Probleme la plecarea de pe insula grecească Samothraki! Românii nu reușesc să plece. Prioritate au avut familiile care aveau copii şi oamenii cu dizabilităţi

După aproape 5 zile în care au fost blocaţi în insula Samothraki din Grecia, o sută de români au reuşit să ajungă acasă, anunţă MAE.

După aproape 5 zile în care au fost blocaţi în insula Samothraki din Grecia, o sută de români au reuşit să ajungă acasă, anunţă MAE. Prioritate au avut familiile care aveau copii şi oamenii cu dizabilităţi. Pentru a pune capăt crizei de pe insula, autorităţile elene au suplimentat numărul de feriboturi iar cursele vor continua şi astăzi. Un diplomat român se află acum în zona portului Alexandropolis pentru a oferi ajutor consular românilor.

A fost o nouă noapte albă pentru turiştii care au rămas în continuare blocaţi în Samothraki. În speranţa că se vor întoarce pe continent, oamenii au format cozi interminabile în port. Cei mai mulţi dintre români au reuşit, însă, să ajungă acasă. Experienţa pe care au trăit-o le-a lăsat în schimb un gust amar.

Românii se plâng că vacanţa forţată i-a costat câteva sute de euro în plus. Preţurile la cazări au explodat după izbucnirea crizei.

Iar biletele care le asigurau transportul până în Alexandropolois s-au scumpit cu 10 euro.

Insula Samothraki este legată de restul lumii printr-o singură rută de nave, prin Alexandropolis. Iar cei care nu au plecat cu maşina au un drum complicat de parcurs pentru a ajunge acasă. Pentru că nu există zbor direct Alexandropolis - Bucureşti. Există doar o cursă cu escală prin Atena, Istanbul sau Larnaca. Unii nu pot beneficia, însă, nici de acel zbor.

Problemele continuă şi în insula Evia. A fost declarată stare de urgenţă din cauza incendiilor de vegetaţie, iar sute de pompieri se luptă zi şi noapte cu flăcările. Depăşite de situaţie, autorităţile elene au apelat la celelalte ţări europene pentru ajutor.

Mii de marinari, zeci de nave și aeronave și demonstrații spectaculoase pe mare, de Ziua Marinei!... Angajații unui local au bătut 25 de tineri cu bâte și lopeți! Petrecerea de majorat s-a trasformat în câmp de luptă!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 9 august 2026. Report la Loto 6/49 de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Rezultate Loto, 9 august 2026. Report la Loto 6/49 de peste 9,82 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru joi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ambulanță atacată cu topoarele într-o comună din Cluj, după ce localnicii au crezut că este mașina vine să fure copii
Ambulanță atacată cu topoarele într-o comună din Cluj, după ce localnicii au crezut că este mașina vine să...
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x