Antena Căutare

Ce sfinți sunt sărbătoriți pe 7 octombrie 2026. O parte din moaștele lor se află în România

Pe 7 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește mai mulți sfinți, printre care Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, care sunt marcați cu cruce. Capetele celor doi sfinți se află la Mitropolia din Craiova, în timp ce o parte din moaște se află la biserica Palatului Cotroceni.

O parte din moaștele Sfinților Serghie și Vah se află în București | Profimedia

Pe 7 octombrie, sunt prăznuiți Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, dar mai sunt pomeniți și Sfântul Mucenic Polihronie, Sfântul Mucenic Chesarie, diaconul, Sfântul Mucenic Iulian, preotul, precum și Sfântul Iosif din Khevi. În calendarul ortodox, primii doi dintre ei apar marcați cu cruce, potrivit doxologia.ro.

O parte din moaștele Sfinților Serghie și Vah se află în București

Capetele Sfinților Serghie și Vah se află la Mitropolia din Craiova. O parte din moaștele lor găsim și în București, la biserica Palatului Cotroceni din București, potrivit basilica.ro.

Moaștele au fost aduse, inițial, la Mănăstirea Curtea de Argeș, la ordinul domnitorului Neagoe Basarab, dar în 1949 au fost mutate la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova, după decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mai scrie sursa citată mai sus.

Articolul continuă după reclamă

Marți, 6 octombrie, va avea loc o procesiune cu moaștele Sfinților Serghie și Vah. Mitropolia Olteniei a anunțat că procesiunea va începe la ora 19:00 și se desfășura în jurul Catedralei Mitropolitane din Craiova. Miercuri, pe 7 octombrie, tot acolo are loc Acatistul Sfinților Serghie și Vah, la ora 08:00, iar mai apoi va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească.

Biserica Ortodoxă îi consideră pe Sfinții Serghie și Vah martiri

Sfinții Serghie și Vah au trăit la sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea, în timpul împăratului Maximian Daia, cel care i-a obligat să aducă jertfe zeilor. Sfinții erau creștini și au fost obligați să intre într-un templu și să i se închine lui Zeus, scrie ziarullumina.ro.

Sfinții Serghie și Vah au refuzat și au recunoscut că îi sunt credincioși lui Dumnezeu. Se spune că amândoi au trecut prin niște chinuri cumplite. Sfântul Serghie a fost supus la tortură și mai apoi decapitat, iar Sfântul Vah biciuit până la moarte. Creștinii au început după moartea lui să îi considere martiri.

Citește și: Rostește această rugăciune pentru căsătorie. Căror sfinți să le închini rugile tale pentru a-ți găsi sufletul pereche

6 octombrie, zi importantă pentru creștini. Viața Sfântului Apostol Toma. De ce este bine să mănânci pâine la micul deju... Începe pelerinajul de Sfânta Parascheva 2026. Ce se întâmplă anul acesta pentru prima dată la Iași...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce nu este bine să faci pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. Tradițiile pe care mulți români le respectă
Ce nu este bine să faci pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. Tradițiile pe care mulți români le respectă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Calendar ortodox 25 octombrie 2026. Rugăciunea pe care credincioșii o pot rosti înainte de Sfântul Dumitru
Calendar ortodox 25 octombrie 2026. Rugăciunea pe care credincioșii o pot rosti înainte de Sfântul Dumitru
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x