Antena Căutare

Acţiune de protest a Federaţiei Sindicatelor Silva prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, marţi, la intrarea Izvor a Camerei Deputaţilor, o acţiune de protest prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic. La această adunare publică va fi adus un omagiu pentru cei cinci silvicultori care în ultimii ani şi-au dat viaţa pentru apărarea pădurii.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizează, marţi, la intrarea Izvor a Camerei Deputaţilor, o acţiune de protest prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic. La această adunare publică va fi adus un omagiu pentru cei cinci silvicultori care în ultimii ani şi-au dat viaţa pentru apărarea pădurii.

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a transmis, printr-un comunicat de presă, că organizează în data de 24 septembrie, la sediul Camerei Deputaţilor, între orele 10:00 – 14:00, o adunare publică pentru a aduce un omagiu celor 5 silvicultori care în ultimii ani şi-au dat viaţa apărând pădurea şi pentru susţinerea mai multor revendicări.

“Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că în ultimele zile au avut loc trei evenimente tragice, în urma cărora un silvicultor - pădurarul Gorcioia Răducu, din cadrul Ocolului Silvic Paşcani, Direcţia Silvică Iaşi, şi-a pierdut viaţa în timpul exercitării activităţii de pază a pădurii, fiind ucis de mai multe persoane surprinse la furat de lemn, alţi doi silvicultori – maistrul de vânătoare Bostan Mihai, din cadrul Ocolului Silvic Borca, Direcţia Silvică Neamţ, a fost bătut de mai multe persoane care i-au sustras şi arma de serviciu, ameninţându-l cu moartea, iar pădurarul Fratean Raul, din cadrul Ocolului Silvic Turda, Direcţia Silvică Cluj, a fost agresat şi ameninţat cu cuţitul de trei persoane care fuseseră sancţionate în repetate rânduri pentru tăiere şi sustragere ilegală de arbori.

Articolul continuă după reclamă

“Apărând pădurea, în ultimii ani 5 pădurari au fost omorâţi (pădurar Oul Ieronim - Bistriţa-Năsăud, pădurar Boboc Dănel - Gorj, pădurar Chiriţă Victor - Dolj, pădurar Dogaru Gheorghe – Braşov, pădurar Răducu Gorcioaia - Iaşi), iar peste 650 de pădurari, tehnicieni şi ingineri silvici au fost atacaţi de infractorii surprinşi în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos, suferind agresiuni şi vătămări corporale grave, ameninţări cu moartea, precum şi distrugerea unor bunuri (maşini, locuinţe, anexe gospodăreşti, sedii administrative, etc.)”, mai precizează Federaţia Sindicatelor Silva.

Începând din anul 2017 şi până în prezent au fost înregistrate peste 90 de cazuri de agresiuni deosebite îndreptate împotriva personalului silvic, din care peste 40 de cazuri au necesitat îngrijiri medicale speciale, a menţionat sursa citată.

Astfel, Federaţia Sindicatelor Silva solicită Camerei Deputaţilor modificarea în regim de urgenţă a Statutului Personalului Silvic şi a cadrului legislativ existent pentru a asigura o protecţie reală a personalului silvic.

“Prin modificarea Statutului Personalului Silvic trebuie obligatoriu redată demnitatea profesiei de silvicultor, întărită autoritatea silvicultorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, asigurată dotarea cu armament de serviciu şi mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport şi comunicaţii adecvate, cu uniforme de serviciu, includerea în condiţii speciale de pensionare a silvicultorilor, reducerea vârstei de pensionare şi asigurarea unor condiţii decente de muncă şi salarizare pentru întreg personalul silvic”, mai precizează comunicatul

Sindicaliştii din acest sector mai solicită Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de lege de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, prin care se urmăreşte legiferarea împroprietăririi fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti, respectiv împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafaţă de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităţilor de cult care au deţinut în folosinţă sau administrare şi nu în proprietate astfel de suprafeţe.

Conform evaluării administratorului fondului forestier proprietate publică a statului transmisă Ministerului Apelor şi Pădurilor, în cazul legiferării Pl-x nr. 9/2019 de modificare şi completare a Legii nr. 1/2000, Statul Român va pierde o suprafaţă de peste 650.000 de hectare de păduri, cu care vor fi împroprietărite fără drept formele asociative ale comunităţilor din fostele regiuni grănicereşti şi unităţile de cult, iar efectul social va fi dispariţia a peste 3.000 locuri de muncă, a explicat Federaţia Silva.

Sindicaliştii mai cer respingerea Propunerii legislative PL-x nr. 361/2019 pentru completarea art. 11 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi pentru modificarea anexei nr. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precizând că prin legiferarea acestei iniţiative, proprietatea publică a statului român se va diminua cu o suprafaţă de peste 1.200.000 hectare păduri care vor rămâne fără administrare şi fără pază.

De asemenea, Federaţia Sindicatelor Silva mai solicită Parlamentului respingerea proiectului de lege L409/2019, prin care se urmăreşte legiferarea interzicerii exportului de buştean, lemn rotund, cherestea şi lemn de foc pe o perioadă de 10 ani, începând cu 1 ianuarie 2020, dar şi înfiinţarea unei comisii pentru cercetarea retrocedărilor abuzive de păduri şi luarea de măsuri pentru stoparea retrocedărilor ilegale de păduri.

Sursa : news.ro

Toamna își intră în drepturi, e oficial! Zonele din țară în care nu scăpăm de ploile torențiale până pe 6 octombrie... Procurorul general, despre cazul fetiţei ucise la Gura Şuţii: Nu avem dovada oficială că cetăţeanul olandez s-a sinucis;...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 17 mai 2026. Numerele câștigătoare de duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Interviuri exclusive, imagini de pe covorul roșu și culise de la Cannes. Teodora Tompea transmite live pentru Observator Antena 1
Interviuri exclusive, imagini de pe covorul roșu și culise de la Cannes. Teodora Tompea transmite live pentru...
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște
Cum arătau Florinel de la Chefi la cuțite și Ioana când s-au lansat în muzică! Puțini i-ar mai recunoaște Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut să anunțe rezultatul
Scandal după ce Moldova a dat doar 3 puncte României la Eurovision 2026. Prezentatoarea de la Chișinău n-a vrut... Antena3.ro
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include useit
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI
Nicușor Dan a nominalizat-o ca premier pe Delia Velculescu? Vine de la FMI BZI
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați
„Programul de drone” al MAI: 116 milioane euro, gata să zboare la firme cu zero angajați Jurnalul
Sebastian Stan, emoții puternice înainte de a deveni tată pentru prima oară: Simt responsabilitatea de a fi un tată bun...
Sebastian Stan, emoții puternice înainte de a deveni tată pentru prima oară: Simt responsabilitatea de a fi un... Kudika
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026
Ce înseamnă „Bangaranga”, piesa cu care Bulgaria a câștigat Eurovision 2026 Redactia.ro
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală
Bazinul de 3 milioane de euro inaugurat de două ori. Prima tăiere de panglică a fost în campania electorală Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x