Antena Căutare

ALERTĂ! Mai multe linii de microbuze și autobuze din București vor fi suspendate din 31 octombrie! Mii de persoane vor fi grav afectate de această decizie. Care este motivul și ce au decis autoritățile

Mai multe microbuze din București vor fi suspendate! Microbuzele Bucureşti-Ilfov vor fi suspendate!

Grevă în transporturi, din 31 octombrie. Aproape 100.000 de români vor fi afectaţi de decizia transportarilor de a bloca microbuzele şi autobuzele care fac curse între Bucureşti şi localităţile din Ilfov.

Transportul public de persoane între București și localitățile din Ilfov va fi suspendat, începând cu data de 31 octombrie, a anunțat, luni, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România își cere scuze față de clienții care vor avea de suferit în urma măsurilor de urgență pe care transportatorii le vor lua, în zilele următoare, dar îi roagă pe cei afectați de această situație să înțeleagă de ce se întâmplă aceste lucruri în România. Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a decis soarta a peste 100.000 de români care folosesc în fiecare zi autobuzele și microbuzele între București și localitățile din Ilfov.

În ultimii ani, firmele care operează curse între București și Ilfov au investit peste 20 de milioane de euro în 170 de autobuze urbane care stau în garaj și pentru care se plătește leasing fără să circule pe vreun traseu”, au declarat reprezentanții COTAR, într-un comunicat de presă transmis luni, informează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanții Confederației susțin că au luat această decizie, „din cauza faptului că nu mai există nicio autoritate care să reglementeze această piață”.

Acum șase luni, Autoritatea Metropolitană de Transport a fost desființată, astfel că atribuțiile în privința serviicilor de transport persoane București-Ilfov au fost transferate, în subordinea Primarie Capitalei, respectiv la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (ADITP). „În prezent, nu există nicio procedură de atribuire pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov”, adaugă reprezentanții COTAR.

DITP Bucureşti-Ilfov nu a luat nicio decizie privind atribuirea licențelor de transport, în condițiile în care specialiștii acestei asociații, odată cu preluarea regelementării acestui serviciu, aveau obligația să prezinte strategia privind atribuirea licențelor, un studiu de fundamantare, astfel încât operatorii de transport să își pregatească din timp investițiile în flotele auto, potrivit reprezentanților Confederației citate. În plus, ei mai precizează că această Asociație nu a luat nicio decizie în privința reglementărilor transportului public de persoane între București și Ilfov și nici nu a rezolvat problema emiterilor de licențe pentru acestea.

„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov, care a preluat atribuțiile, nu este competentă să gestioneze acest domeniu”, au mai spus reprezentanții COTAR.

Aceștia menționează că autoritățile nu respectă deciziile justiției, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2017, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele care fac legătura între Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, şi nici sentinţa din 2018 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a dispus reluarea atribuirii pe traseele ce fac legătura între Capitală şi localităţile din Ilfov.

„Refuzul autorităților de a derula o procedură transparentă de atribuire a traseelor și licențelor, pe rutele de transport între București și Ilfov, ascunde sub preș un abuz ce va urma începând cu 1 ianuarie 2019. Credem că se urmărește interesul societăților de transport nou înființate și finanțate de bugetele locale ale primăriilor din orașele resedință de județ. Transportatorii nu au primit niciun leu pentru achiziția de autobuze - suportă integral achiziția de mijloace de transport. Se încalcă principiul liberei concurențe privind condițiile de acces la piața transportului de persoane”, a declarat Dan Leasă, prim vicepreședinte COTAR-filiala Ilfov.

De asemenea, transportatorii cer armonizarea legislației naționale cu cea europeană, precum și înnoirea parcului auto într-un mediu concurențial, în condiții egale de acces la piața transportului de persoane București-Ilfov.

Cutremurul din 28 octombrie a fost prezis?! Raed Arafat, reacție dură: ”Poate induce țara în isterie!”... Avertisment îngrijorător pentru români! Un cutremur major, de 7 grade pe scara Richter”, ar putea să se producă ”oricând...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x