Antena Căutare

Alexandra Nechita, micuța Picasso. Cum a ajuns un copil de 8 ani să cucerească lumea

Alexandra Nechita, copilul supranumit “micuța Picasso”, a uimit o lume întreagă cu talentul său de a picta și sculpta, devenind faimoasă în numeroase țări.

Alexandra Nechita, copilul supranumit “micuța Picasso”, a uimit o lume întreagă cu talentul său de a picta și sculpta, devenind faimoasă în numeroase țări.

Alexandra Nechita a ajuns cunoscută pentru talentul său artistic, devenind pictoriță, sculptor și muralistă cubistă. Datorită dăruirii, pasiunii și a talentului, Alexandra a fost numită “micuța Picasso”. Iată câteva lucruri inedited despre Alexandra Nechita. Astăzi, Alexandra împlinește 34 de ani.

Alexandra Nechita – Lucruri neștiute despre “micuța Picasso”

-Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii. Viorica Nechita, și mica Alexandra au reușit să se alăture soțului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinții Alexandrei fuseseră persecutați sub regimul comunist din România.

-Micuța talentată a început să deseneze la vârsta de 2 ani. Până la vârsta de 7 ani, ea a ajuns să folosească acuarele în ulei și acrilice, pictând pe pânză.

-Prima ei expoziție solo a avut loc la vârsta de 8 ani, la o bibliotecă din Los Angeles.

Alexandra Nechita, micuța Picasso. Cum a ajuns un copil de 8 ani să cucerească lumea

-În 2004, Alexandra a primit numele de Official Artist of the 2004 World Peace Music Awards.

-Tablourile Alexandrei au fost expuse în toată lumea, având expoziții în țări precum România, Scoția, Olanda, Italia, Franța, Marea Britanie, Singapore, Noua Zeelandă și Japonia.

-Tablourile sale se găsesc în colecțiile de artă are muselor din întreaga lume, inclusiv în colecția Muzeului din Vatican și cea a Muzeului The Rock and Roll Hall of Fame din Cleveland.

-Multe vedete dețin câteva tablouri de-ale Alexandrei Nechita, precum Oprah Winfrey, Debra Messing, Calvin Klein, Whoopi Goldberg și David Letterman.

-Artista a absolvit Școala de Arte UCLA în 2008.

-Chiar și în prezent, Alexandra continuă să muncească pentru a descoperi noi laturi ale talentului, fructificându-l cât mai frumos cu putință.

-Tablourile Alexandrei se regăsesc în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități. Cea mai scumpă pictură a Alexandrei Nechita s-a vândut cu 400.000 de dolari.

Citește și:

Alexandra Nechita, Micuţa Picasso, a cucerit lumea cu picturile ei

Sursă foto ziarulmetropolis.ro, romania-insider.com

Detaliul legat de ultimele imagini video cu Luiza Melencu în viață! „Chiar mama Luizei a văzut”... Se dau bani mulți de la stat! Există o singură condiție! Ce trebuie să faci ca să primești 20.000 de lei!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x