Antena Căutare

Alte două cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, confirmate cu coronavirus

Încă două cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au fost confirmate, marţi, cu coronavirus, fiind vorba despre un medic de la Secţia ORL, care s-a simţit rău şi a ajuns la Spitalul "Victor Babeş", şi de o infirmieră de la Secţia Boli Interne care la testarea de săptămâna trecută a avut rezultat negativ.

O infirmieră, în vârstă de 55 de ani, care la testarea de săptămâna trecută a avut rezultat negativ a fost retestată luni, după ce a început să prezinte simptome uşoare, iar rezultatul a fost pozitiv. Ea a fost internată în spitalul suport de la Râmnicu Sărat, iar reprezentanţii DSP au decis retestarea personalului medical şi a pacienţilor din Secţia de Boli Interne.

"Ea a fost testată iniţial, rezultatul a fost negativ, dar apoi a devenit uşor simptomatică, am reluat testarea şi a devenit pozitivă, astfel că s-a impus internarea ei. Am revenit cu anchetele la nivelul Secţiei de Boli Interne unde personalul a fost reinvestigat şi pacienţii retestaţi. Au fost retestati 24 de pacienţi şi 16 cadre medicale”, a precizat medicul epidemiolog Carmen Scântei de la DSP Buzău.

De asemenea, specialiştii DSP care au prelevat teste marţi dimineaţă în Secţia Boli Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău au decis mutarea pacienţilor în Secţia de Nutriţie, situată la acelaşi etaj, pentru realizarea unei dezinfecţii terminale în secţia unde a fost descoperit noul caz.

Un alt caz raportat marţi a fost confirmat luni seară de către Spitalul "Victor Babeş" din Capitală, acolo unde un medicul ORL buzoian a mers pentru că se simţea rău. Cel de-al treilea medic ORL al Spitalului Judeţean Buzău s-a aflat în concediu în ultima perioadă, însă este soţia unui medic ginecolog de la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat care a fost confirmat duminică cu Covid-19. Pentru că se simţea rău, femeia a mers luni la Spitalul "Victor Babeş" unde i-au fost recoltate probe pentru coronavirus, iar rezultatul a fost pozitiv. Astfel, trei din cei 4 medici ai Secţiei ORL din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au fost confirmaţi cu Covid-19 şi nu îşi mai pot desfăşura activitatea. Secţia ORL a Spitalului Judeţean Buzău este deservită acum de un singur medic specialist, care este şi şeful secţiei.

Articolul continuă după reclamă

În afară de cele două cadre medicale, judeţul Buzău a raportat, marţi, alte două îmbolnăviri cu Covid-19. Este vorba despre doi bărbaţi de 53 şi 64 de ani, simptomatici, care s-au prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi au fost izolaţi în spaţiile special amenajate până la confirmarea bolii.

Astfel, de la începutul epidemiei, Buzăul înregistrează 164 de cazuri de Covid-19, din care 55 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, în judeţul Buzău sunt 54 de persoane în carantină instituţionalizată, iar alte 1.644 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Sursa : news.ro

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi spune că decesul asistentei medicale din Botoşani ar fi survenit pe fondul... „Învierea 2.0”, în această noapte! IPS Teodosie va împărți, din nou, lumină credincioșilor. BOR, reacție vehementă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x