Antena Căutare

ANM avertizează! Weekend cu mult soare, dar și cu ploi însemnate

Vineri intră în vigoare două atenționări meteorologice. Va fi caniculă în următoarele două zile în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, în timp ce în vestul țării vor fi ploi însemnate.

Vineri intră în vigoare două atenționări meteorologice. Va fi caniculă în următoarele două zile în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, în timp ce în vestul țării vor fi ploi însemnate.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi două atenţionări de tip cod galben, una de caniculă, valabilă vineri şi sâmbătă în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei, alta de ploi, valabilă de vineri până duminică la ora 10.00, în vestul ţării.

Potrivit ANM, vineri şi sâmbătă va fi caniculă în sudul şi estul Munteniei, în partea continentală a Dobrogei şi în sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35, 36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.

În cursul zilei de duminică, în estul şi sud-estul teritoriului vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară, mai spun specialiştii.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, meteorologii anunţă la vineri dimineaţa, la ora 8.00, va intra în vigoare o atenţionare de ploi torenţiale, valabilă până duminică la ora 10.00. În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi 25, 30 l/mp şi izolat 50, 80 l/mp, anunţă ANM.

Expertiza tehnică a mașinii lui Dan Condrea a fost finalizată... Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe până duminică seară...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 22 martie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de joi, 26 martie
Rezultate Loto, 22 martie 2026. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 9,78 milioane de lei la tragerile de joi,...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, invitata Melaniei Trump la reuniunea primelor doamne
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, invitata Melaniei Trump la reuniunea primelor doamne
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru
Cum arată astăzi cei doi copii ai actorului William Levy. Christopher este leit tatălui său celebru Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
Surse: PSD pregătește retragerea din Guvern. Se exclude continuarea guvernării alături de Bolojan. Cele 3 scenarii posibile
Surse: PSD pregătește retragerea din Guvern. Se exclude continuarea guvernării alături de Bolojan. Cele 3... Antena3.ro
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor useit
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“ BZI
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable!
Mașini second-hand, piese fake, service-uri ilegale: verdict, 38% rable! Jurnalul
Horoscop Lună Plină 1-2 aprilie. Energia Balanței e activă 48 de ore și poate răsturna relații
Horoscop Lună Plină 1-2 aprilie. Energia Balanței e activă 48 de ore și poate răsturna relații Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Care ar putea fi prețul carburanților după ce statul a decis să intervină
Care ar putea fi prețul carburanților după ce statul a decis să intervină Observator
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom
Cauze ale senzației de amețeală. Ce poate provoca acest simptom MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament
Psoriazisul în sarcină: efecte asupra sarcinii și modalități de tratament DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x