Antena Căutare

Anunţul făcut de meteorologi: Vremea a luat-o razna. Urmează temperaturi de VARĂ!

Vremea va fi mult mai caldă săptămâna aceasta în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, dar nu vor lipsi nici aversele şi descărcările electrice, a declarat, pentru Agerpres, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Vremea va fi mult mai caldă săptămâna aceasta în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, dar nu vor lipsi nici aversele şi descărcările electrice, a declarat, pentru Agerpres, Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Vor fi temperaturi ridicate în continuare în majoritatea zilelor şi în cea mai mare parte a ţării. Cele mai mari valori, care vor merge până în jurul a 30 de grade Celsius, le aşteptăm în Oltenia şi Muntenia marţi după-amiaza, cel mai posibil joi şi vineri. Ziua de marţi, cu excepţia Olteniei şi a Munteniei, va aduce înnorări destul de accentuate, averse, tunete, fulgere, posibil grindină şi cantităţi de apă însemnate în majoritatea zonelor. Nu excludem astfel de fenomene nici pentru sudul ţării, însă pe spaţii mai restrânse, şi care vor apărea doar în orele serii", a precizat Cumpănaşu.

Meteorologul ANM a subliniat că şi în Bucureşti se vor semnala averse şi descărcări electrice, cel mai probabil marţi seara, după o perioadă cu temperaturi mult mai ridicate decât cele normale ale lunii aprilie.

"Aşa cum se va întâmpla şi pentru zona Capitalei, luni seara, dar cu probabilitate mai mare marţi seara, vor fi averse şi descărcări electrice după nişte temperaturi mult, mult mai ridicate decât cele normale în această perioadă din an. 27 de grade ar fi cea mai scăzută maximă a acestei săptămâni, iar 29 - 30 de grade, cele mai ridicate valori pe care le aşteptăm atât marţi după- amiaza cât şi joi şi vineri, cel mai probabil. În Bucureşti vor fi 27 de grade Celsius luni şi miercuri, dar între 28 şi 30 de grade marţi, joi, vineri şi sâmbătă. În Capitală, în aceste zile sunt cu circa 10 grade peste normă, iar în restul ţării cu 8 -10 grade, în medie. Ele sunt de fapt temperaturi de iulie", a spus specialistul ANM pentru Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai vor fi caracterizate de un regim termic peste normal cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius şi ploi de scurtă durată în toată ţara.

"Tendinţa pentru sfârşitul săptămânii şi începutul săptămânii următoare ar fi aceea de un regim termic peste normal, putem să spune o vreme caldă, ceea ce înseamnă valori ce merg în jurul său chiar peste 25 de grade, cu probabilitate destul de mare să se semnaleze ploi de scurtă durată mai peste tot în ţară", a adăugat Cumpănaşu.

Specialistul ANM susţine că temperaturi de 30 de grade Celsius au mai fost înregistrate în luna aprilie, în ultimele decenii, chiar şi în aprilie 2016 - şi nu doar către sfârşitul lunii ci chiar în primele zile ale lui aprilie, maxima absolută a acestei luni fiind de peste 35 de grade Celsius.

"Ce este deosebit acum? Este o masă de aer cald care persistă în cea mai mare parte a Europei, chir şi în ţări precum Belgia, Olanda, Germania sau Polonia, unde în aceste zile s-au înregistrat recorduri de temperatură. Au fost temperaturi de 28 - 29 de grade, în Franţa de 30 şi peste 30 de grade, în Italia de asemenea. Este o masă de aer de provenienţă nord-africană care în structura atmosferică dominată de un câmp de presiune ridicată s-a menţinut şi se va menţine şi în zilele următoare", a explicat Teodora Cumpănaşu, comform Agerpres.

Întrebată dacă ar trebui să ne obişnuim în anii următori cu astfel de temperaturi în aprilie, meteorologul ANM a răspuns: "Deja în comunitatea meteorologică internaţională a apărut această temere, pentru că era mai puţin de aşteptat ca în luna aprilie să fie un val de căldura atât de persistent şi pe o suprafaţă atât de mare a Europei şi semnalele nu sunt încurajatoare pentru vara care urmează".

Datele statistice arată că maxima absolută pentru luna aprilie s-a înregistrat în 1985 la Bechet, respectiv 35,5 grade Celsius, iar la Alexandria au fost 34,9 grade în anul 1934. Tot în 1985, maximele termice au depăşit 34 de grade la Calafat şi Drobeta Turnu Severin.

Vechile meşteşuguri pot deveni afaceri profitabile şi în vremurile moderne. O familie din Buzău îşi câştigă existenţa îm... Sfântul Gheorghe 2018. Ce NU trebuie să faci sub nicio formă azi pentru a avea noroc tot anul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x