Antena Căutare

A început Evaluarea Națională. Peste 190.000 de elevi susțin, astăzi, prima probă

Aproximativ 198.000 de elevi de clasa a II-a vor susține luni, 6 iunie, proba scrisă la Limba română din cadrul Evaluării naționale.

Aproximativ 198.000 de elevi de clasa a II-a vor susține luni, 6 iunie, proba scrisă la Limba română din cadrul Evaluării naționale, potrivit agerpres.ro.

Potrivit calendarului MENCS, marți, 7 iunie, va fi susținută proba de citire în Limba română și cea de scriere/citire în Limba română pentru elevii aparținând minorităților naționale, iar miercuri, 8 iunie, la Matematică.

Ultimele probe se vor desfășura pe 9 iunie (scris) și 10 iunie (citit) la Limba maternă.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare.

Articolul continuă după reclamă

Sălile în care se susțin evaluările naționale sunt, de regulă, cele în care elevii își desfășoară activitatea în mod curent. Durata alocată rezolvării subiectelor este de 30 de minute pentru fiecare test administrat.

"Testele vor fi evaluate în cadrul unităților de învățământ de cadrele didactice care predau în respectivele școli. În cazul în care numărul de cadre didactice dintr-o unitate de învățământ este insuficient, președintele Comisiei de organizare și de administrare a evaluărilor din respectiva unitate de învățământ are obligația să solicite comisiei județene/a municipiului București nominalizarea unor cadre didactice din alte școli. Înainte de începerea procesului de evaluare, președintele din centrul de evaluare are obligația de a asigura o sesiune de instruire pentru evaluatori", prevede metodologia în vigoare.

Fiecare test este evaluat de două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte, pe baza Caietului cadrului didactic. Baremele de evaluare, precum și alte informații referitoare la evaluare sunt cuprinse în Caietul cadrului didactic. Evaluarea fiecărui test se face cu respectarea strictă a baremului și a precizărilor din Caietul cadrului didactic.

Rezultatele obținute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare și prin informarea părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Explozie la târgul de vechituri din cartierul Militari. 12 persoane rănite din care nouă transportate la spital... Facebook a lansat 1.500 de emoticoane noi, care vizează egalitatea de gen. Cum vor arăta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x