Antena Căutare

Avertizare meteo: Cod galben de ploi! Vremea se răceşte brusc şi sunt posibile chiar şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi, care intră în vigoare sâmbătă şi sunt valabile până luni după-amiază.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de ploi, care intră în vigoare sâmbătă şi sunt valabile până luni după-amiază.

Prima avertizare intră în vigoare sâmbătă, la ora 16:00 şi este valabilă până duminică, la ora 10:00, interval în care ploile se vor intensifica şi se vor extinde în jumătatea sudică a ţării.

Codul galben vizează 14 judeţe din sud-vestul şi sudul teritoriului, unde vântul se va intensifica, cu viteze la rafală de 50...55 km/h, iar în sudul Bantului şi pe creste, va depăşi temporar 70 km/h.

"În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat, îndeosebi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, peste 40...50 l/mp. La munte, la peste 1800 m, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (10/11 octombrie), precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare", se arată în avertizarea ANM.

Articolul continuă după reclamă

Cea de-a doua avertizare emisă de meteorologi intră în vigoare duminică, la ora 10:00 şi rămâne în vigoare până luni, la ora 18:00, interval în care sunt prognozate ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată şi chiar ninsori.

„În intervalul menţionat vor fi precipitaţii în toată ţara, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 50 l//mp, mai ales în jumătatea sudică şi în zonele de munte. Vor fi ploi, dar în zona Carpaţilor Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei”, se arată în avertizarea ANM.

„Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, depăşind temporar 60...70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est şi în zonele de munte. Procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice”, mai precizează meteorologii.

Asculți muzica prea tare la volan? Iată ce amendă riști!... Nu ai voie să rămâi singur în weekend! Horoscopul ți-a pregătit clipe romantice sau temeri, în funcție de zodie! Tu ce v...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x