Antena Căutare

BAC 2016 – sesiunea de toamnă. Elevii încep astăzi probele scrise. Programul complet al examenului

Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă continuă cu probele scrise, care încep luni, 22 august. Primul examen scris, la Limba şi literatura română, iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 august.

Bacalaureat 2016 sesiunea de toamnă continuă cu probele scrise, care încep luni, 22 august. Primul examen scris, la Limba şi literatura română, iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 august.

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început marți, 16 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele scrise încep pe 22 august, iar primele rezultate vor fi afișate pe 29 august.

La prima sesiunea a examenului de bacalaureat au promovat 68,1% dintre absolvenți, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, după soluționarea tuturor contestațiilor.

Înscrierile la a doua sesiune a bacalaureatului au început pe 18 iulie și se vor finaliza pe 22 iulie.

Articolul continuă după reclamă

Bacalaureat 2016 – sesiunea de toamnă. Calendar BAC 2016, sesiunea august-septembrie 2016

18 – 22 iulie 2016 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

16-17 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

16-17 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

17-19 august 2016 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

18-19 august 2016 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

22 august 2016 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

23 august 2016 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

24 august 2016 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

26 august 2016 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

29 august 2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16,00 – 20,00)

30 – 31august 2016 Rezolvarea contestaţiilor

1 septembrie 2016 Afişarea rezultatelor finale

Rezultate Bacalaureat 2016, sesiunea de toamnă: Primele note vor fi afișate pe 29 august
Conform calendarului, primele REZULTATE BACALAUREAT 2016, sesiunea august-septembrie 2016, vor fi afişate pe 29 august. În aceeași zi, în intervalul 16.00 – 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Între 30 – 31 august 2016 urmează să fie rezolvate contestaţiile, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 septembrie.

Prognoza meteo pentru următoarele zile: Vremea schimbă foaia! Gata cu vara, urmează ploi şi vijelii... Video! Apariție surprinzătoare pe Autostrada Soarelui. Nici poliţiştilor de la Rutieră nu le-a venit să creadă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x