Antena Căutare

Bilant MAI 2009: Crestere a riscului infractional

Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a prezentat joi bilantul activitatii pe anul 2009. Desi rezultatele sunt ingrijoratoare, mai ales la capitolele siguranta cetatenilor, coruptie si criminalitate informatica, autoritatile de la Interne ne asigura de noi strategii pentru anul acesta.


Anul trecut, care a fost marcat de inceputul crizei economice, in zona sigurantei cetateanului, specialistii au constatat o crestere a riscului infractional, respectiv de 11% pentru infractiunile sesizate, 6% pentru cele constatate si 4% pentru infractiunile care au fost solutionate. In topul categoriilor de infractiuni, specialistii au avut de-a face cu cele judiciare, in numar de peste 120.000 si cu cele economico-financiare, respectiv de aproape 50.000.

Tot o crestere s-a inregistrat si pentru criminalitatea stradala, care s-a marit cu 8% fata de 2008. Astfel, au crescut cazurile de talharie prin amenintarea cu arma, fapte indreptate catre unitatile bancare, casele de schimb, amanet si postasi, s-au dublat cazurile de talharie cu autori mascati si au inregistrat o crestere de 93% si s-a inregistrat o crestere de 80% in ceea ce priveste furturile.

Impactul crizei economice a determinat anul trecut si cresterea activitatilor ilegale mai ales in spatiul economic, iar conform statisticilor, prejudiciul cauzat ca urmare a constatarii infractiunilor de catre politisti este estimat la aproape 4,45 de miliarde de euro, cu 210% mai mult decat in 2008.

Un capitol sensibil al bilantului MAI este si traficul de droguri. Comparativ cu 2008, cantitatile de droguri confiscate au crescut cu 400% in 2009 si tot atunci s-a inregistrat si cea mai mare captura din ultimii 10 ani, adica 1.200 de kilograme de cocaina, a caror valoare atinge aproape 40 de milioane de dolari.

Articolul continuă după reclamă

MAI promite o siguranta mai buna a cetatenilor si simplifarea procedurilor administratiei publice

In ceea ce priveste traficul de persoane, Romania continua sa fie tara de tranzit si de origine pentru traficul de persoane, iar referitor la criminalitatea informatica, aceasta inregistreaza si ea cresteri si se manifesta mai ales prin reorientarea gruparilor criminale care, in trecut, se ocupau cu traficul de persoane, de masini sau de droguri, catre infractiunile informatice.

Tot anul trecut, numarul situatiilor de urgenta a crescut cu doua treimi, mai ales ca urmare a cresterii solicitarilor pentru acordarea primului ajutor medical calificat.

In zona de coruptie interna, in 2009 au fost consemnate 70 de situatii, cu 15% mai multe decat in 2008, in care functionarii ministerului au sesizat Directia Generala Anticoruptie atunci cand li s-au oferit sume in schimbul unor servicii. Apoi, au fost inregistrate alte 137 de cazuri, cu 28% mai multe decat in 2008, cand angajatii ministerului au denuntat situatiile in care colegii lor au fost implicati in fapte de coruptie.

Dupa cum arata bilnatul MAI pe 2009, la multe capitole este de lucrat in continuare, iar Internele promit pentru anul acesta mai multe prioritati, printre care cresterea gradului de siguranta pentru cetateni, combaterea infractionalitatii, a terorismului, criminalitatii organizate si transfrontaliere, dar si crearea unui concept de management de actiune, pentru prevenirea si combaterea coruptiei in randurile personalului structurilor MAI.

De asemenea, strategia Ministerului pentru 2010 mai propune si cresterea calitatii si accesul la serviciile publice comunitare, dar si simplificarea administrativa, reducerea cheltuielilor curente in cazul administratiei publice centrale si locale.

Foto: Intact Images

Captura de arme la Otopeni... Ce spagi se dau medicilor? Vezi cazuri scrise de cititori!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x