Antena Căutare

Vești excelente pentru acești români! În ce condiții pot beneficia de mai multe zile de concediu de odihnă

Unii dintre români se vor bucura de mai multe zile de concediu, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Muncii. 

Unii dintre români se vor bucura de mai multe zile de concediu, potrivit unui proiect de act normativ al Ministerului Muncii.

Astfel, profesorii, medicii și asistenții sociali care cumulează două funcții vor putea să beneficieze de concediu de odihnă de la ambii angajatori. Această propunere vine după ce în prezent acești bugetari primesc concediu de odihnă numai pentru funcția de bază, iar pentru cealaltă funcție își pot lua numai concediu fără plată.

Prevederile propuse sunt incluse într-un Proiect de hotărâre a Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare. Acesta a fost lansat azi în dezbatere publică și, ca să se aplice, trebuie doar să fie adoptat de Executiv.

Această decizie ar putea fi luată din dorința de a elimina o discriminare legislativă dintre salariații din mediul bugetar și salariații din mediul privat referitoare la acordarea concediului de odihnă. Mai precis, dacă cumulează două funcții, și bugetarii vor putea să beneficieze de concediu de odihnă de la ambii angajatori.

Articolul continuă după reclamă

Până în prezent, bugetarii care cumulează două funcții pot primi concediu de odihnă doar pentru funcția de bază, iar la funcția secundară pot cere numai concediu fără plată. Practic, asta duce la o diminuare a veniturilor de la funcția secundară în perioada concediului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Concret, această prevedere urmează să dispară, astfel încât bugetarii să beneficieze de concediu de odihnă de la ambii angajatori. Adică exact așa cum se întâmplă deja în cazul salariaților din mediul privat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În prezent, Legea salarizării bugetare din 2017 prevede că cumulul de funcții este posibil, în esență, pentru profesori, medici și asistenți sociali.

Deținutul care a evadat de la Jilava, prins de polițiști! Iată unde se ascunsese!... Copaci căzuți și acoperișuri smulse, din cauza vântului puternic! Reprezentanți ISU: ”Sistați activitățile în aer liber!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sandale cu toc gros – echilibrul perfect între înălțime și stabilitate
(P) Sandale cu toc gros – echilibrul perfect între înălțime și stabilitate
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x