Antena Căutare

Campionii aplicărilor: candidații fără experiență și cei din categoria entry level aplică de două ori mai mult decât anul trecut

În cifre absolute, cele mai multe aplicări au venit din partea celor care intră în categoria entry level, adică au o experiență profesională cuprinsă între 0 și 2 ani.

Campionii aplicărilor: candidații fără experiență și cei din categoria entry level aplică de două ori mai mult decât anul trecut | antena 1

București, 25 martie 2021: Tinerii fără experiență în muncă și cei din categoria entry level (0-2 ani de experiență) sunt segmentele profesionale care înregistrează cele mai mari creșteri ale numărului mediu de aplicări în comparație cu anul trecut. În ultima lună, numărul de aplicări s-a dublat față de aceeași perioadă a lui 2020. Candidații fără experiență au avut în luna februarie aproape 225.000 de aplicări, în timp ce în urmă cu un an numărul depășea cu puțin pragul de 100.000.

În cifre absolute, cele mai multe aplicări au venit din partea celor care intră în categoria entry level, adică au o experiență profesională cuprinsă între 0 și 2 ani. ”Procentual, numărul mediu de aplicări a crescut cu 50% față de anul trecut. În cifre clare, însă, avem aproximativ 500.000 de aplicări care vin, lunar, din această zonă de candidați. Ei au fost revelația anului 2020 și se pare că rămân și revelația anului 2021. Anul trecut, ei însumau circa 300.000 de aplicări, lunar”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Candidații cu ceva mai multă experiență în piață, respectiv 2-5 ani, adică aceia care fac parte din segmentul mid-level au avut o creștere cu 29% a numărului mediu de aplicări față de luna februarie a anului trecut. În total, au fost 422.000 de aplicări. Tot cu aproape o treime a crescut și rata aplicărilor pentru specialiști (23%), în timp ce managerii, deși aplică mai mult decât anul trecut, par să fie, totuși, cei care cântăresc cel mai mult decizia de a-și schimba jobul. ”Pentru un manager schimbarea jobului presupune existența unui întreg set de condiții, de la amploarea responsabilităților, a proiectelor, până la oportunități de creștere ulterioară, salariu, echipă sau reputația companiei. De aceea, la acest nivel, mișcările se fac mai greu și vedem mai multă stabilitate. În plus, un manager care schimbă foarte des joburile poate ridica și anumite semne de întrebare pentru un viitor angajator”, explică Bogdan Badea. Cu toate acestea, lunar, pe eJobs.ro sunt înregistrate peste 140.000 de aplicări ale partea managerilor și executivilor. În 2020, media aplicărilor lunare pemtru aceeași categorie era de 125.000.

Dacă tinerii fără experiență sau cu un nivel de experiență de cel mult doi ani aplică preponderent în domenii precum retail, servicii, call center / BPO sau marketing / publicitate, PR, aplicările specialiștilor, ale celor din zona mid-level sau ale managerilor vizează mai degrabă domenii pentru IT, banking, telecom sau farma.

Articolul continuă după reclamă

În acest moment, peste 23.000 de locuri de muncă pentru Romania și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de aplicări lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

(P) Barbatii puternici au nevoie de suplimente cu ulei CBD pentru o viata sanatoasa si activa... Rezultate Loto 25 martie 2021. Numerele câștigătoare la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x