Antena Căutare

Caraş-Severin: 70 de turişti, între care şi copii aflaţi într-o tabără de terapie, blocaţi pe Muntele Mic, drumul fiind închis din cauza viscolului

Un număr de 70 de turişti, între care 15 copii cu autism şi părinţii acestora, aflaţi într-o tabără de terapie, sunt blocaţi pe Muntele Mic, în judeţul Caraş-Severin. Drumul spre staţiune a fost închis miercuri seara, din cauza viscolului.

Autorităţile au anunţat că sunt 70 de turişti, printre care 15 copii cu autism si părinţii acestora, că sunt bine şi că se fac eforturi pentru redeschiderea şoselei către Muntele Mic. Astfel, se lucrează pentru îndepărtarea zăpezii pe o porţiune de un kilometru. Şi pe Muntele Semenic viscoleşte, însă drumul nu a fost închis. Stratul de zăpadă măsoară aproximativ 30 de centimetri şi se circulă în condiţii de iarnă. Pe Semenic, spun autoritătile, sunt acum 15 turişti. Judeţul Caraş-Severin se află sub atenţionare Cod Portocaliu de vânt puternic, ce suflă cu 130 de km/h, iar în timpul nopţii a fost Cod Roşu. Atenţionarea e valabilă până la orele prânzului.

Sursa : news.ro

Sediul central al Direcţiei Taxe si Impozite din muinicipiul Galaţi a fost spart... Imagini spectaculoase - Iarnă ca în povești în Capitală! Orașul a fost transformat într-un castel al zăpezii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x