Antena Căutare

Caravana Coca-Cola, spectacol plin de magie în seara de debut. Și-a început traseul prin orașele țării cu personaje de poveste

Camioanele roșii ale Moșului și-au început traseul prin orașele țării cu un debut de-a dreptul spectaculos. Cei prezenți la Târgul de Crăciun București, din Piața Constituției, au avut parte de o surpriză uriașă vineri, chiar în seara deschiderii.

Caravana Coca-Cola și-a făcut apariția pentru prima dată anul acesta într-un cadru magic. Cei mici, dar și adulții care au trecut pragul evenimentului astăzi, 29 noiembrie 2024, s-au bucurat din plin de întregul show.

Camioanele roșii ale Moșului au dat startul sezonului de iarnă. De altfel, acestea au oferit o experiență fascinantă și o mulțime de surprize pentru toți cei prezenți la Târgul de Crăciun din București.

Caravana Coca-Cola a început spectaculos, cu un concert special Nicole Cherry, după care a urmat momentul-surpriză al serii, primit de public cu entuziasm și aplauze. O fanfară care a interpretat cântece de Crăciun, personaje de basm și parada condusă de însuși Moș Crăciun au fost printre cele mai captivante experiențe din seara de debut a Caravanei și au transformat seara într-o experiență de neuitat.

Participanții au avut parte de o mulțime de surprize vineri seară. Câștigătorii concursului organizat de Caravana Coca-Cola au experimentat, pentru prima oară, emoția de a fi mesageri ai magiei și au străbătut orașul într-un autobuz supraetajat.

Caravana Coca-Cola aduce magie în fiecare colț al țării, chiar în preajma sărbătorilor de iarnă

De-a lungul timpului, Caravana Coca-Cola a devenit un simbol al sărbătorilor de Crăciun, aducând în sufletele oamenilor un val de bucurie și magie. În fiecare an, camioanele roșii ale Moșului creează o atmosferă cu adevărat specială.

Odată ce Caravana Coca-Cola ajunge în orașul tău, totul se schimbă. Străzile devin mai luminoase, oamenii mai zâmbitori, iar colindele prind farmec. De altfel, întâlnirile cu personajele de poveste, care aduc un strop din magia Crăciunului, este doar începutul unui spectacol de neuitat.

Coca - Cola celebrează și anul acesta, în preajma sărbătorilor de iarnă, generozitatea și bunătatea Moșului printr-un mesaj special: „Lumea are nevoie de mai mulți Moși Crăciun”. De asemenea, brand-ul sărbătorește și cele trei decenii de când spectaculoasele camioane roșii luminează ecranele televizoarelor într-o reclamă iconică.

Și la fel cum magia se manifestă în multe feluri – fie că este vorba de un gest de bunăvoință plin de semnificație sau o vorbă bună adresată cuiva care are nevoie de încurajare – la fel orice mijloc de transport poate deveni o Caravană de Crăciun, dacă aduce daruri și bucurie.

De aceea, o altă surpriză pregătită de Coca-Cola în această iarnă au fost caravanele-alternative, vehicule inedite care se alătură flotei de camioane roșii. O dronă, un ATV și o barcă vor răspândi emoția sărbătorilor de iarnă, inclusiv în diferite locuri mai puțin accesibile din țară, acolo unde camioanele nu pot ajunge.

Caravana Coca-Cola, un adevărat spectacol ce aduce magia sărbătorilor de iarnă în inimile oamenilor

Dacă nu ai avut încă ocazia să întâlnești cu legendaralele camioane Coca-Cola, acestea își continuă călătoria prin țară, aducând o serie de activități speciale menite să te introducă în magia sărbătorilor de iarnă și să te inspire să devii, la rândul tău, un mesager al magiei.

Vei fi întâmpinat de un decor de poveste și o mulțime de surprize și experiențe inedite, toate sub conceptul „Școala de Moși Crăciun”, o invitație la gesturi mici, dar semnificative, pentru un strop de bucurie, inspirate de emblematicul Moș.

Detalii despre când va ajunge Caravana Moșului în orașul tău sunt disponibile pe www.coca-cola.ro. În plus, în București, Craiova și Sibiu, vor avea loc activări speciale pe toată durata târgurilor de Crăciun din aceste orașe.

Programul evenimentelor din Bucureşti în weekendul 30 noiembrie - 1 decembrie 2024. Paradă, târguri și concerte... Rezultate Loto azi, 1 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc P...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x