Antena Căutare

Ultimă oră! Cărțile de identitate se vor schimba! Cum vor arăta noile buletine ale românilor și ce perioadă de valabilitate vor avea

Cărțile de identitate se vor schimba, urmând să aibă un format uniform de card de credit și să includă, între altele, o zonă de citire optică, potrivit unui acord informal la care au ajuns reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European.

Cărțile de identitate se vor schimba, urmând să aibă un format uniform de card de credit și să includă, între altele, o zonă de citire optică, potrivit unui acord informal la care au ajuns reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European.

Noile buletine vor respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale).

În afară de formatul uniform de card de credit și zona de citire optică, noile cărți de identitate vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact.

Cărţile de identitate vor indica codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Articolul continuă după reclamă

Ministerul Afecerilor Interne anunţă că noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.

„Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securităţii în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai uşor cazurile de fraudare a documentelor şi de furt de identitate, îngreunând acţiunile teroriştilor şi infractorilor şi facilitând totodată libera circulaţie a călătorilor de bună credinţă”, a declarat Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne.

Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene.

„În noile cărţi de identitate ale cetăţenilor români vor fi introduse elemente de siguranţă în plus faţă de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara ţării, dar şi pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituţii publice. De asemenea, după modificarea legislaţiei vor putea fi eliberate cărţi de identitate şi pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali”, au mai transmis oficialii MAI.

Potrivit acestora, mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la doi ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.

„În general, cărţile de identitate existente care nu îndeplinesc cerinţele nu vor mai fi valabile la 10 ani de la data aplicării noilor norme sau la expirarea lor, oricare dintre acestea survine mai întâi. Cărţile de identitate eliberate cetăţenilor cu vârsta de peste 70 de ani vor rămâne valabile până la expirarea lor, cu condiţia ca acestea să îndeplinească standardele de securitate şi să aibă o zona de citire optică”, a mai transmis MAI.

Cardurile cel mai puţin sigure, care nu îndeplinesc standardele minime de securitate sau nu au o zonă de citire optică vor expira în termen de cinci ani.

Potrivit MAI, noile norme propuse includ garanţii solide privind protecţia datelor, pentru a asigura faptul că informaţiile colectate nu ajung la persoanele nepotrivite. Mai exact, autorităţile naţionale vor trebui să asigure securitatea cipului fără contact şi a datelor stocate în acesta, astfel încât cipul să nu poată fi piratat sau accesat fără permisiune.

În plus, noile norme se referă doar la securitatea informaţiilor care vor fi stocate în cărţile de identitate. Acestea nu constituie temei juridic pentru crearea unei noi baze de date la nivel naţional sau la nivelul UE - aceasta fiind o chestiune care ţine de legislaţia naţională, care trebuie să fie în deplină conformitate cu normele privind protecţia datelor.

Vacanța de Paște se prelungește cu o săptămână pentru 15.000 de tineri! Cum și când vor fi recuperate orele pierdute... I-a interzis să se mai iubească cu fiica lui, așa că l-a snopit în bătaie! Un tată, bătut în fața unui liceu din Târgu J...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cele 5 obiceiuri care te pot împiedica să ai succes financiar. Ce greșeli fac oamenii din clasa de mijloc, dar și cei bogați
Cele 5 obiceiuri care te pot împiedica să ai succes financiar. Ce greșeli fac oamenii din clasa de mijloc, dar și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A divorțat și a cumpărat o casă într-un sat din Franța cu 59.100 de euro! Cum reușește să trăiască dintr-o pensie de 900 de dolari
A divorțat și a cumpărat o casă într-un sat din Franța cu 59.100 de euro! Cum reușește să trăiască dintr-o...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar ar fi refuzat să rămână
Claudia Pătrășcanu, noi declarații despre fiul său, Nicolas. Băiatul a fost adus la școală de tatăl lui, dar... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu
Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de la Frankfurt
Încăierare scriitori-regizori, pe 8 milioane €. Cât ne costă statutul de Invitat Special la Târgul de Carte de... Jurnalul
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut un Lamborghini
Ben Affleck, pus în fața unei cereri neașteptate din partea fiului său. Ce i-a răspuns copilului când i-a cerut... Kudika
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată
Zodia ocrotită de Sfânta Parascheva. După 14 octombrie, viața ei poate lua o întorsătură neașteptată Redactia.ro
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi
Vești bune pentru șoferii care uită să plătească rovinieta. Noua regulă care îi scapă de amenzi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x