Bărbatul care a fost lovit de metrou, la stația Lujerului, joi, are vârsta de 62 de ani și ar fi încercat să se sinucidă.
Acesta a fost preluat joi de personalul medical SMURD în stare conştientă, după ce a fost găsit între primele două vagoane de metrou la staţia Lujerului, a anunţat Daniel Vasile, oficial al ISUBIF, potrivit Agerpres.
Din primele date, se pare că ar fi fost vorba despre o tentativă de sinucidere.
Potrivit ISU, bărbatul a fost găsit la terminarea vagonului doi al trenului, între peron şi şine. El a fost scos și transportat la spital. El nu ar fi rănit grav.
Poliţiştii investighează fapta pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate. Potrivit acestora, nu ar fi martori ai tragicului eveniment.
Circulaţia se desfăşoara în condiţii normale.