Considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai românilor, Părintele Arsenie Boca a lăsat în urmă o moștenire spirituală impresionantă, însă nimic nu se compară cu o lecție profundă de viață oferită celor care trec prin momente dificile.
În ziua de astăzi, depresia este din ce în ce mai prezentă, iar oamenii ascund în suflet suferințe nebănuite. Tocmai de aceea, povestea lăsată de Arsenie Boca ar putea veni în sprijinul multor persoane.
Ce spune povestea?
”O familie a plecat într-o excursie în Anglia pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversări de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: „Putem să vedem ceşcuţă aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească:
„Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgare de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!”,”Nu-mi place!” „Lasă-mă în pace,” dar EL a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!”
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut formă care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa … „Ajutor! Scoate-mă de aici!”
Puteam să-l văd printr-o deschizătura şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clatină din cap dintr-o parte în altă: „Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezistă încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează, am strigat!” EL doar a dat din cap şi a spus: „Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost că prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufocă. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. am plâns, eram convinsă că nu voi scapă. Eram gata să renunţ. Chiar atunci uşa s-a deschis şi EL m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”
O ora mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: „Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!!”
EL a vorbit blând: „Vreau să ţii minte: ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtita, dar dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmitat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a două oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu ţine.„
Care este morala acestei povestiri?
Ei bine, Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argilă Lui. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească bună, plăcută sfânta Să Voie.
Dacă viaţă pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea ţi pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţă pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
