Antena Căutare

Cele mai noi informaţii despre victimele din Colectiv: 28 de răniți mai sunt internați în spitalele din străinătate

Marţi, 8 decembrie, un număr de 28 de persoane rănite în incendiul din Colectiv se mai află internate în unitățile medicale din străinătate, potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății.

Bilanţul tragediei din Colectiv este cutremurător

Marţi, 8 decembrie, un număr de 28 de persoane rănite în incendiul din Colectiv se mai află internate în unitățile medicale din străinătate, potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății.

Inițial, 39 de victime ale incendiului din 30 octombrie au fost transferate în unități sanitare din străinătate:

Austria — cinci persoane transferate, dintre care una a murit, iar alte patru sunt în stare stabilă

Belgia — opt persoane transferate. Acestea se află în stare stabilă

Olanda — opt persoane transferate, dintre care două au decedat, iar şase sunt în stare stabilă

Germania — cinci persoane transferate, dintre acestea două sunt în stare stabilă, o persoană cu evoluție incertă, iar două au murit.

De asemenea, în Marea Britanie au fost transferați nouă răniți în Colectiv; dintre aceștia trei au decedat, iar ceilalți şase sunt în stare stabilă. În Norvegia a ajuns o persoană, care a și fost externată. În Israel au ajuns trei persoane, dintre care una a murit, celelalte două fiind stabile.

În unitățile medicale din București mai sunt internate 24 de victime ale incendiului din data de 30 octombrie, dintre care trei pacienți în stare critică și 21 în stare stabilă.

Potrivit centralizatorului MS, la Spitalul de Arși sunt internați şase pacienți, la Spitalul Bagdasar Arseni — cinci, Spitalul ''Grigore Alexandrescu'' — trei, Spitalul Elias — doi, Spitalul Militar Central — patru, Spitalul de Urgență din București — trei, iar Spitalul CC Iliescu — un pacient.

Până în prezent, au fost externate 58 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

Sursa: agerpres.ro

Citeşte şi:

Articolul continuă după reclamă

Numărul morților a ajuns la 60! LISTA PERSOANELOR DECEDATE! DUMNEZEU SĂ-I IERTE!

Medic de la Spitalul de Arși despre Colectiv: "I-am salvat dintr-o bombă cu foc și au murit într-o bombă cu microbi"

Dezvăluire făcută de un medic: ”La Bagdasar, răniții au fost mutați într-o secție care nu avea avizul Ministerului Sănătății”

SRI a făcut un anunţ de ultimă oră despre atacurile teroriste din România... Anunţul făcut de Poliţia Rutieră: O manevră pe care o fac toţi şoferii din România a fost declarată ilegală...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scrisoarea lui Albert Einstein care a rămas în istorie. Pe cine voia să vadă cu Premiul Nobel și de ce se îndoia de alegerea sa
Scrisoarea lui Albert Einstein care a rămas în istorie. Pe cine voia să vadă cu Premiul Nobel și de ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) TOP 5 pulovere pentru zilele geroase: lână, cașmir sau alpaca pentru iarna 2026/2027?
(P) TOP 5 pulovere pentru zilele geroase: lână, cașmir sau alpaca pentru iarna 2026/2027?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x