Antena Căutare

Cererea de revizuire in dosarul Cathedral Plaza, respinsa de Curtea de Apel Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a respins o cerere de revizuire formulata de Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti privind valabilitatea autorizatiei de constructie pentru Cathedral Plaza, imobil ridicat langa Catedrala „Sfantul Iosif” din Bucuresti, pe motiv ca actiunea a ramas fara obiect.

Purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat ca Arhiepiscopia a introdus in dosarul Cathedral Plaza trei cereri de revizuire privind valabilitatea autorizatiei de construire pentru imobilul ridicat langa Catedrala „Sfantul Iosif", respectiv la Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iasi si Curtea de Apel Alba Iulia. Muntean a spus ca primul termen a fost primit la cererea aflata pe rolul Curtii de Apel Suceava, apoi la cele de la Iasi si Alba-Iulia.

„Prima solutie a fost data de Curtea de Apel Suceava, iar in aceasta situatie celelalte cereri de revizuire au ramas fara obiect", a spus Muntean. El a explicat ca, practic, solutia data de Curtea de Apel Alba-Iulia la cererea de revizuire nu mai prezenta importanta, in conditiile in care o solutie pe aceasta speta a fost data anterior de Curtea de Apel Suceava.

In 12 ianuarie, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti a depus la Directia Nationala Anticoruptie o cerere in care solicita procurorilor anticoruptie sa "monitorizeze" grupurile de interese care incearca sa salveze de la demolare Cathedral Plaza. Purtatorul de cuvant al ARCB, Ieronim Iacob, declara atunci ca dezvoltatorii imobilului de birouri Cathedral Plaza au beneficiat "in permanenta" de sprijinul unor grupuri de interese "carora autoritatile statului fie le-au opus doar o rezistenta formala, fie le-au raspuns prompt favorabil, dar in afara legii, la «solicitari»".

"Numai in acest mod a fost posibila ridicarea constructiei pana la stadiul actual. Suntem informati ca in acest moment, cand s-a stabilit irevocabil de catre Curtea de Apel Suceava ca autorizatia de construire este ilegala, ceea ce va atrage demolarea cladirii, grupurile de interese insista sa salveze cu orice pret si prin orice metode aceasta constructie ridicata ilegal. Este imperios necesar ca autoritatile in drept sa monitorizeze activitatile acestor grupuri de interese si legaturile pe care acestea le stabilesc in vederea atingerii scopului urmarit, anularea unei decizii judecatoresti irevocabile si salvarea sumelor de bani investite in aceasta constructie ilegala", spunea Iacob.

Curtea de Apel Suceava a admis revizuirea cauzei in dosarul Cathedral Plaza, astfel ca a ramas valabila decizia Tribunalului Dambovita, care a confirmat nelegalitatea ridicarii constructiei din Bucuresti.

Reprezentantii Millennium Building Development au anuntat contestarea sentintei Curtii de Apel Suceava privind revizuirea cazului Cathedral Plaza si intentia de a recupera in instanta daunele de peste 22 de milioane de euro.

Sursa: Jurnalul National

Foto: dcnews.ro

Mitropolitul Clujului, in stare critica: Doctorii austrieci au decis sa nu-l opereze... Pensionarii militari protesteaza in Capitala: Peste 2.000 de oameni, asteptati la miting...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x