Ceri apă de la robinet când mergi la restaurant? Reacţia ospătarilor din România!

Urmărește A1 pe Discover

Antropologul Liviu Chelcea, profesor la Universitatea din Bucureşti, a cercetat timp de şase luni accesul la apa potabilă de la robinet în New York.

O asemenea lege care permite accesul la apă potabilă este extrem de importantă pe două paliere: cel de mediu mediu şi cel social.

"Sunt milioane de sticle de plastic ȋn România care nu sunt şi nu vor fi reciclate. Dacă în locul campaniilor de responsabilizare a consumatorilor ar fi fost introdusă o taxă de recuperare, ar fi fost un efect ecologic de substanṭă, mai ales prin prisma faptului că populaṭia foarte săracă le-ar fi recuperat şi ar fi putut să obṭină o sumă infimă la centre de reciclare. În unele ṭări europene sau zone din SUA există o supra-taxă de 5 cenţi pe sticlă care este dată celor ce le aduc la aparate. În lipsa unei astfel de taxe la noi, ele se vând doar la kilogram şi sistemul nu pare să funcṭioneze foarte bine, judecând după câţi kilometri de PET-uri se formează anual pe râuri şi după acumulările de pe câmpuri, la marginea şoselelor, pădurilor, gropi de gunoi spontane sau amenajate”, afirmă Liviu Chelcea.

Palierul social este la fel de important, susţine sociologul.

“În primul rând, este benefică pentru sănătatea publică, ȋncurajând consumul de apă. La 6-10 lei o sticlă de apă ȋn restaurant sunt suficienṭi oameni care probabil se gândesc de două ori dacă să ȋşi ia. În al doilea rând, o astfel de măsură transmite mesajul că apa publică este de calitate bună, un lucru important ȋn contextul ȋn care apa de la robinet, ȋn România şi ȋn multe alte ṭări, a fost ṭinta unor campanii care ȋn esenṭă mizau pe faptul că nu este „sigur” să bei apă publică, introducând, prin generarea de teamă, costuri suplimentare, muncă suplimentară (căratul apei acasă) şi panică ȋn rândul locuitorilor. Există localităṭi unde calitatea apei este, ȋntr-adevăr, problematică, aşa cum este cazul ȋn regiunile de câmpie unde ȋngrăşămintele agricole au ajuns ȋn pânza freatică. Ştiu o astfel de localitate din judeţul Ialomiṭa unde primăria a ales să dea sticle de apă pentru copiii de până la doi ani, ȋn locul filtrării, o variantă care este şi costisitoare pentru localitate şi e poluantă. Dar ȋn majoritatea covârşitoare a localităṭilor din România. apa este livrată curată, iar această lege ar putea să sporească ȋncrederea ȋn acest bun public esenṭial. Din estimările mele, pe baza unor sondaje realizate ȋn ultimii ani, cel puṭin un sfert din populaṭia Bucureştiului afrimă că ar consuma apă de la robinet ȋn restaurante dacă i s-ar oferi gratuit”, a explicat Liviu Chelcea.

Oamenii asociază luxul cu apa ȋmbuteliată

Există legi în acest sens în majoritatea statelor care compun SUA.

Dincolo de legi, este o practică extrem de răspândită ȋn Canada, Japonia, Grecia şi ṭările scandinave.

“De fapt, singurele zone unde ştiu că există rezistenṭă la servirea gratuită de apă publică sunt chiar ṭările foste socialiste, unde probabil oamenii asociază luxul cu apa ȋmbuteliată. Ce se ȋntâmplă ȋn România este asemănător cu hiperconsumul de apă ȋmbuteliată din alte ṭări foste socialiste. Există, de asemenea, soluṭii de comercializare a apei potabile ȋn restaurante, ȋn Irlanda contra unui Euro primeşti apă de la robinet, evitând astfel cumpărarea apei îmbuteliate, dar acestea sunt mai rare. Legile sunt importante, dar la fel de important este faptul că marea majoritate a restaurantelor din alte ţări găsesc utilă distribuirea gratuită de apă pentru satisfacṭia clienṭilor, care percep că e un semn al ospitalităṭii. Oferirea de apă de robinet nu este ȋn competiṭie cu cumpărarea altor băuturi”, a explicat Liviu Chelcea, care în 2019 a fost la New York graṭie unei burse de cercetare Fulbright, pentru a ȋnṭelege exact acest fenomen al distribuirii de apă de la robinet ȋn restaurante.

“Cu excepṭia unui fast food, pe durata a şase luni cât am făcut observaṭie ȋn sute de restaurante unde am făcut interviuri cu chelneri şi clienṭi, ȋn toate, dar absolut toate restaurantele, de la cele mai scumpe unde un fel de mâncare este 100 de dolari până la restaurante unde un prânz este 10-12 dolari, îi servesc automat pe clienṭi, fără să mai întrebe, cu apă, de obicei cu gheaṭă, în mod gratuit. Există până şi un post special în organizarea restaurantului - busboy - care se ocupă doar de umplerea paharelor cu apă (şi de debarasare). Dacă un pahar este mai puṭin de jumătate plin cu apă de la robinet este considerat „bad service”, iar la a treia atenṭionare din partea managerului, persoana respectivă poate fi dată afară pentru că nu se ocupă de clienṭi…La restaurantele mai scumpe am observat că uneori chelnerii ȋntreabă la ȋnceput «ce apă doriṭi - plată sau minerală?» omiṭând să ȋntrebe de apa de la robinet. Dar chiar şi acolo, majoritatea clienṭilor spun însă «de robinet» şi nu este nicio stigmă sau problemă să o primească. Singura excepṭie este la mesele plătite de firme şi care pot fi reduse din cheltuielile firmei. În aceste situaṭii, chelnerii forṭează apa ȋmbuteliată”, a mai declarat Liviu Chelcea.

Sociologul mai arată că în SUA, jumătate din apa ȋmbuteliată este apă de robinet care are trecută inscripṭia PSW (public supply wells), adică provine fix din aceeaşi sursă ca şi apa de robinet. Estimările arată că ȋntre 40% şi 60% din apa ȋmbuteliată vândută ȋn SUA este apă de robinet.

A întâlnit situaţii bizare în România Legat de experienṭe în România, Liviu Chelcea susţine că a trăit momente dintre cele mai bizare când a cerut apă de robinet ȋn restaurante sau cafenele.

“În unele situaṭii, chelnerii se făceau că nu ȋnṭeleg, ȋn altele mi-au adus, ȋn altele provocam un fel de compasiune din partea lor. Am ȋntâlnit situaṭii ȋn care am fost direcṭionat către frigider, să cumpăr apă ȋmbuteliată (la o terasă din centrul Timişoarei). În altă localitate, Vinga, sau la un hotel din centrul Timişoarei, mi s-a explicat că «apa de robinet nu e bună, nu ne putem asuma», ceea ce, evident, presupune competenṭe de chimia apei pe care nu cred că cei doi chelneri le aveau. De altfel, când i-am ȋntrebat cu ce spală vasele dacă nu e bună apa, discuṭia s-a ȋncheiat cu reluarea afirmaṭiei «nu e bună!». Cer constant asta şi mi se pare că ȋn ultimii doi ani am mai puṭine reacṭii bizare. Au ȋnceput, de asemenea, să apară mai multe restaurante care oferă apă gratuită, ȋntâlnesc din ce ȋn ce mai des, sau am devenit mai bun ȋn a cere”, a conchis Liviu Chelcea.

(Sursa: Adevărul )