Antena Căutare

Consultații medicale gratuite în sate din România! Unde va ajunge „Caravana cu Medici”

Consultații medicale gratuite vor fi oferite în patru sate din țară, în octombrie, de „Caravana cu Medici”. Asociația va face vizite pentru a diagnostica şi trata afecţiuni cardiovasculare şi ca să ofere sprijin pentru sănătatea femeii.

Consultații medicale gratuite vor fi oferite în patru sate din țară, în octombrie, de „Caravana cu Medici”. Asociația va face vizite pentru a diagnostica şi trata afecţiuni cardiovasculare şi ca să ofere sprijin pentru sănătatea femeii.

Potrivit unui comunicat transmis joi presei, satele care vor fi vizitate în luna octombrie sunt: Banca (judeţul Vaslui), Homoroade (judeţul Satul Mare), Roşia Montană (judeţul Alba) şi Varniţa (judeţul Vrancea).

În zilele de 5 şi 6 octombrie, „Caravana cu Medici” va realiza acţiuni medicale în Banca, pentru depistarea, tratarea şi prevenţia afecţiunilor cardiovasculare la adulţi.

În intervalul 11 - 12 octombrie vor fi organizate două caravane în Homoroade cu acţiuni pentru sănătatea femeii şi în Roşia Montană pentru afecţiuni cardiovasculare la adulţi.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, în perioada 18 - 20 octombrie, „Caravana cu Medici” se va afla în Varniţa, unde va identifica şi trata probleme cardiovasculare.

De la începutul anului şi până acum, „Caravana cu Medici”, fondată în 2014 de cinci medici rezidenți, a organizat 16 caravane personalizate, dedicate sănătăţii femeii, copiilor şi persoanelor de vârsta a treia.

Anul trecut, „Caravana cu Medici” a reuşit să ajungă în 21 de sate din 12 judeţe, stabilind un record al ediţiilor. Caravanele cardio efectuate au inclus realizarea a 809 consultaţii şi 461 de consulturi de specialitate şi au fost recoltate 881 de analize. Caravanele pentru sănătatea femeii au dus la realizarea a 385 de teste Babeş-Papanicolau, 340 de ecografii de sân şi distribuirea a 200 de vouchere pentru mamografie.

Amenzi între 500 şi 1000 de lei, nu doar pentru apelurile abuzive la 112, ci şi pentru transmiterea abuzivă de mesaje la... După cinci ani de „umilințe și torturi”, Marius Balo, profesorul român condamnat la închisoare în China, se poate întoar...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A apăsat pe WhatsApp și s-a trezit cu un credit de 29.000 de lei. Cum ajung escrocii să preia controlul telefonului
A apăsat pe WhatsApp și s-a trezit cu un credit de 29.000 de lei. Cum ajung escrocii să preia controlul telefonului
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un inel extrem de scump
Modul inedit în care a fost cerută Mara Bănică în căsătorie. Prezentatoarea de la Spynews TV Live a primit un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi
Un student la Medicină a murit la 25 de ani în urma unui infarct. Cosmin îşi luase licenţa de doar o zi Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x