Antena Căutare

Constanţa: Hoţii au furat aproximativ 160.000 de euro de la casa de schimb valutar. Ei au pătruns prin acoperişul centrului comercial

Poliţiştii au stabilit că hoţii au furat aproximativ 160.000 de euro de la casa de schimb valutar dintr-un centru comercial din municipiul Constanţa, ei intrând şi ieşind prin acoperiş.

Poliţiştii au stabilit că hoţii au furat aproximativ 160.000 de euro de la casa de schimb valutar dintr-un centru comercial din municipiul Constanţa, ei intrând şi ieşind prin acoperiş.

Conform anchetatorilor, persoane deocamdată neidentificate s-au urcat pe acoperişul centrului comercial Tom din municipiul Constanţa, în noaptea de marţi spre miercuri, l-au tăiat pe acesta şi au coborât în casa de schimb valutar. Ei au furat din seif aproximativ 160.000 de euro, după care au ieşit de acolo aşa cum au intrat, tot pe acoperiş, iar în felul acesta nu au declanşat nicio alarmă.

Poliţiştii analizează imaginile de pe camerele de supraveghere pentru identificarea şi prinderea autorilor jafului. Din primele date ale anchetatorilor, două persoane ar fi participat la acest jaf.

Miercuri, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, coordonaţi de conducerea IPJ efectuează cercetări la faţa locului cu privire la furtul unei sume de bani dintr-un schimb valutar din incinta unui complex comercial din municipiul Constanţa.

Articolul continuă după reclamă

Anchetatorii au stabilit în urma primelor cercetări faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracţie în interiorul casei de schimb valutar în cursul nopţii şi cu ajutorul unui polizor unghiular au tăiat un seif de unde au furat o sumă de bani. Prejudiciul se ridică la aproximativ 160.000 de euro.

Sursa : news.ro

Accident grav în Giurgiu, cu patru răniți! Elicopterul SMURD a intervenit imediat | FOTO... "Doamne, iartă-ne!" Oamenii se închină și privesc neputincioși cum turla unei Biserici se prăbușește în flăcăr...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
De ce copiii sunt sărbătoriți și pe 20 noiembrie, nu doar pe 1 iunie. Povestea mai puțin cunoscută a acestei zile
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
De ce nu se mai împodobesc brazii de Crăciun ca acum 20 de ani. Decorațiunile care revin în tendințe în 2026
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x