Antena Căutare

Constanţa: Scandal între doi bărbaţi, unul dintre ei a fost înjunghiat

Un scandal a avut loc în noaptea de joi spre vineri în oraşul Cernavodă între doi bărbaţi, unul dintre ei fiind înjunghiat în timpul conflictului, în zona claviculei, iar celălalt a suferit o fractură de umăr.

Un scandal a avut loc în noaptea de joi spre vineri în oraşul Cernavodă între doi bărbaţi, unul dintre ei fiind înjunghiat în timpul conflictului, în zona claviculei, iar celălalt a suferit o fractură de umăr.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al al Judeţului Constanţa, în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Seimeni se află un bărbat care a fost înjunghiat.

“Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 35 de ani, din oraşul Cernavodă, care prezenta o plagă înjunghiată în zona claviculei. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul bănuit că ar fi comis fapta, în vârstă de 29 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale, având o fractură de umăr. După ce au primit îngrijiri medicale, cei doi bărbaţi nu au rămas internaţi.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii legii au stabilit că cei doi bărbaţi au consumat împreună băuturi alcoolice, iar apoi între ei a izbucnit un conflict spontan, în urma căruia bărbatul de 29 de ani l-a înjunghiat cu un cuţit pe cel de 35 de ani, acesta lovindu-l pe primul cu un obiect contondent.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Sursa : news.ro

Miracol dumnezeiesc la Arad! Icoana lui Arsenie Boca plânge cu lacrimi de mir și vindecă bolnavii | FOTO... S-a dat liber la măcelărit capre negre! Petiție pentru protejarea lor! „Unora le place să le crească nişte coarne din pe...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY Open Doors
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să renunțe la serviciul de curățenie
Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan
Rezultatele Evaluării Naționale arată dezastrul provocat de Ilie Bolojan Jurnalul
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară
Turcia, una dintre cele mai accesibile destinații pentru vacanța de vară Kudika
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata
Dr Bilic: Cea mai nesanatoasa ciorba. De ce sa nu mai faci niciodata Redactia.ro
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h
Vreme extremă în România: cod galben de caniculă, vijelii, grindină și rafale de până la 70 km/h Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x