Antena Căutare

„Cornul și laptele” e istorie! Elevii s-ar putea bucura de o masă caldă începând cu anul școlar viitor!

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere de lege privind un program pilot prin care elevii vor primi pe timpul anului şcolar 2016-2017 o masă caldă sau un pachet alimentar. În primul an vor fi implicate 22 de școli din toată țara, iar după perioada de testare Guvernul va decide extinderea acestuia la nivel naţional

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică o propunere de lege privind un program pilot prin care elevii vor primi pe timpul anului şcolar 2016-2017 o masă caldă sau un pachet alimentar. În primul an vor fi implicate 22 de școli din toată țara, iar după perioada de testare Guvernul va decide extinderea acestuia la nivel naţional.

”Deputaţii PNL susțin acest program pilot și adoptarea de urgență a actului legislativ. Partidul Național Liberal a inițiat încă de acum doi ani un proiect de lege prin care alimentația în școală să fie diversificată. Programul actual “Cornul și laptele” și-a atins limitele, s-a transformat în multe locuri în risipă și nu mai servește scopului pentru care a fost creat.

Alimentația sănătoasă în școală poate combate abandonul școlar și stimula incluziunea socială, elevii pot fi educați în spiritul unui regim de viață sănătos.Pachetul alimentar sau masa caldă va fi în limita valorică de 7 lei/zi și va putea fi modificată în funcţie de evoluţia preţurilor. Banii vor veni de la bugetul de stat, însă şi primăriile pot ajuta din bugetul local la suplimentarea sumelor. PNL va urmări și susține în Parlament inițiativa legislativă ”Masa la Școală”, astfel încât, din septembrie 2017, fiecare elev să beneficieze de o masă diversificată sau caldă, acolo unde este posibil!”,spune deputatul liberal Raluca Turcan pentru Libertatea.ro.

Regina Ana va fi înmormântată la Curtea de Argeș, alături de ceilalți suverani ai României!... Avertisment de coșmar din partea SRI: „Se pregătește un atac terorist de proporții!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x