Pacientul a fost adus săptămâna trecută de la Spitalul Judeţean Suceava la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, find internat la Institutul de Gastroenterologie.
El a fost confirmat în noaptea de luni spre marţi cu coronavirus, fiind transferat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Medicii şi asistentele din cadrul Institutului de Gastroenterologie au fost testaţi, dar până la primirea rezultatelor au intrat în izolare.
“Pacientul fusese transferat de la secţia de profil a Spitalului de Urgenţe Suceava. S-a decis testarea lui, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase. În institut s-a făcut testarea colegului de salon, care a ieşit negativ. Personalul medical este testat începând din această dimineaţă (marţi dimineaţă – n.r.) urmând sa intre în autoizolare. Este vorba de 16 medici şi asistenţi medicali", a declarat medicul Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Sursa : news.ro
Pacientă internată la Maternitatea MedLife Griviţa, confirmată cu coronavirus/ Femeia intrase în contact cu o persoană r... Statul face angajări în spitalele militare din toată țara, fără concurs! Se caută medici, asistenți medicali și farmaciș...