Acest Crăciun va rămâne în memorie ca unul dintre cele mai călduroase din istorie, termometrele indicând temperaturi-record în Europa, dar şi în America, relatează Le Figaro citat de Mediafax.
Meteo-France a prognozat pentru vineri temperaturi minime cuprinse între 5 şi 10 grade Celsius şi maxime între 11 şi 15 grade în partea de nord a Franţei sau de 14-19 grade în sud. Aceste temperaturi sunt în medie cu 8-10 grade mai mari decât mediile anuale şi se situează la niveluri-record pentru perioada de Crăciun.
"Este cel mai cald (Crăciun) din Franţa de la începutul măsurătorilor meteo şi, fără îndoială, nu a mai existat o lună decembrie atât de caldă la Paris din 1658", a declarat pentru Le Parisien meteorologul Frédéric Decker, de la Meteonews.fr.
25 decembrie 1989: Judecata și execuția soților Ceaușescu. Primul Crăciun liber... Anunț important. Milioane de români din străinătate sunt în al noulea cer!...