Antena Căutare

Cum s-a produs accidentul feroviar de lângă Ploiești. Mecanicii de tren erau abia ieșiți de pe băncile școlii

Informații noi în ceea ce privește teribilul accident feroviar de miercuri, 18 decembrie 2019. Ancheta merge acum spre o greșeală a mecanicilor. 

Potrivit unor surse, se pare că mecanicii trenului de marfă aveau vârste de până în 35 de ani, cu foarte puțină experiență, abia ieșiți de pe băncile școlii. Este posibil ca aceștia să nu fi oprit la semnalul de avertizare și au pătruns pe acea linie unde prioritate avea trenul de călători.

Potrivit corespondentul Antena 3, Marius Vlădescu, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, l-a chemat la Minister pe șeful Agenției Naționale de Investigare Feroviară, Vasile Belibou tocmai pentru a-i prezenta un raport al condițiilor în care a avut loc accidentul de lângă Ploiești.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, accidentul feroviar a avut loc la ieșirea din triajul Ploiești către Brazi, unde două trenuri au deraiat și s-au ciocnit.

Declarația unul pasager din trenul care s-a ciocnit cu un marfar lângă Ploiești: „Era vagonul buşit, pisat. Multă lume ţipa”

„Din informațiile pe care le avem, două trenuri au deraiat și s-au ciocnit, iar 5 persoane sunt rănite. Acum ne îndreptăm spre locul accidentului”, au declarat reprezentanții ISU Prahova, potrivit sursei citate.

Conform IPJ Prahova, un tren marfar ar fi depăşit semnalul de oprire, intrând în coliziune cu un tren personal care circula pe ruta Ploieşti Sud - Bucureşti.

Constanţa: Bărbatul împuşcat de poliţişti a murit la spital. Şoferul maşinii în care se afla şi care fusese urmărită în ... Şoferii, amendați de polițiști falși în trafic! „Au cerut banii numerar, aveau însemnele Poliției”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 19 aprilie 2025.  Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Nicolai Tand
Hello Chef sezonul 9, 19 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Nicolai Tand Sambata, 19.04.2025, 15:00
Citește și
Rezultatele Tragerilor Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști. Trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40
Rezultatele Tragerilor Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști. Trageri duble pentru jocurile Loto 6/49, Joker și...
Tocăniță de miel cu sos de roșii și vin alb, pentru masa de Paște
Tocăniță de miel cu sos de roșii și vin alb, pentru masa de Paște Catine.ro
Mesaje și Felicitări de Paște 2025. Urări creștine, haioase sau formale pentru Învierea Domnului
Mesaje și Felicitări de Paște 2025. Urări creștine, haioase sau formale pentru Învierea Domnului
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic celebru: „Partenera mea”
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect important. Pot pregăti SUA pentru un mare conflict
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele
Paris Hilton revine în România în calitate de DJ. La ce festival va participa și cât costă biletele Elle
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia... Spynews.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate HelloTaste.ro
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc... Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 20 aprilie 2025. Săgetătorii au planuri pentru viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 20 aprilie 2025. Săgetătorii au planuri pentru viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină Jurnalul
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian
Tatăl lui Salman Khan rupe tăcerea: de ce nu s-a căsătorit actorul indian Kudika
Locul aflat în apropiere de România în care te poți caza în grote. Cât plătesc turiștii pentru o experiență unică de vacanță FOTO
Locul aflat în apropiere de România în care te poți caza în grote. Cât plătesc turiștii pentru o experiență... Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu Redactia.ro
Tradiții și obiceiuri în Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor, ziua tăcerii adânci înainte de Învierea Domnului
Tradiții și obiceiuri în Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor, ziua tăcerii adânci înainte... Observator
Cât de mult pot contamina tocătoarele mâncarea. Ce substanțe chimice pot curăța eficient aceste suprafețe
Cât de mult pot contamina tocătoarele mâncarea. Ce substanțe chimice pot curăța eficient aceste suprafețe MediCOOL
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios HelloTaste
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist ProSport
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!”
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!” Gandul
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare CanCan
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului DeParinti
Alexandra Stan a fost aspru criticată de fani. Ce a făcut artista pe autostradă: „Nu știam”
Alexandra Stan a fost aspru criticată de fani. Ce a făcut artista pe autostradă: „Nu știam” ZUTV
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și partenera lui Jeff Bezos
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și... UseIT
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x